Business Internaţional

Grecia ar mai putea primi un răgaz de 2 ani pentru atingerea ţintelor bugetare

Grecia ar mai putea primi un răgaz de 2 ani pentru atingerea ţintelor bugetare

AFP PHOTO / ARIS MESSINIS

Autor: Marius Oncu

09.10.2012, 11:17 274

"Este un subiect luat în discuţie de toţi creditorii internaţionali. Toate calculele pe care le facem acum presupun că programul va dura până în 2016, că deficitul bugetar de 4,5% va fi atins în 2016 şi nu în 2014", a spus Stournaras, potrivit CNBC.

Ministrul elen a susţinut că, în opinia sa, nu vor fi necesare noi fonduri de la ţările zonei euro pentru a facilita respectarea noilor termene.

Extinderea cu doi ani a termenului de reducere a deficitului bugetar ar crea un necesar de fonduri de 12 miliarde de euro, care ar putea fi acoperit parţial cu o finanţare de 8 miliarde de euro de la FMI, pregătită de Fond pentru eventualitatea unei recesiuni mai puternice decât se anticipa, a adăugat ministrul.

Grecia ar putea beneficia şi de "economii substanţiale în privinţa dobânzilor", ca urmare a costurilor mai mici de împrumut ale Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, a spus el.

Analiştii estimează că economia Greciei va înregistra în 2013 al şaselea an de contracţie economică. Statul elen a fost salvat de creditorii internaţionali, ţările zonei euro, FMI şi Banca Centrală Europeană, de la prăbuşire prin două pachete de împrumuturi externe, în valoare totală de 240 de miliarde de euro. Fondurile au fost, însă, condiţionate de măsuri dure de austeritate, care au împins economia aproape de colaps.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO