Business Internaţional

Grecia ar putea avea nevoie de un program financiar preventiv începând din august

Grecia ar putea avea nevoie de un program financiar...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

26.02.2018, 16:56 105

Grecia a primit asistenţă financiară în valoare de 260 de miliarde de euro începând din anul 2010, iar al treilea program internaţional de creditare expiră în august.

Guvernul de la Atena vrea să demonstreze că se descurcă singur, iar în ultima lună a reuşit să colecteze trei miliarde de euro prin emiterea de obligaţiuni. Însă unii oficiali europeni nu cred că Grecia se poate descurca fără o linie de creditare preventivă.

Yannis Stournaras, guvernatorul Băncii centrale a Greciei, a admis că un program de finanţare preventivă ar fi util.

"Experienţele internaţionale au arătat că incursiunile-test pe pieţele financiare pentru obţinerea unei linii de siguranţă înainte de sfârşitul programului de asistenţă creează un climat de încredere şi deschide calea ieşirii ţării din programul de asistenţă financiară", a explicat Stournaras, citat de site-ul agenţiei Reuters. "Cu toate acestea, un program preventiv de susţinere financiară ar trebui luat în considerare ca măsură suplimentară", a precizat Stournaras, explicând că în acest fel ar fi reduse costurile de împrumut pentru Grecia, iar Guvernul şi băncile ar avea acces la credite.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO