Business Internaţional

Greul urmează să vină pentru zona euro, care a intrat deja în recesiune

Greul urmează să vină pentru zona euro, care a intrat deja în recesiune

Autor: Bogdan Cojocaru

13.01.2012, 00:02 665

Trei dintre cele mai mari institute de cercetare economică, Insee din Franţa, IFO din Germania şi Istat din Italia, sunt convinse că zona euro a intrat în recesiune, din care vor ieşi în al doilea trimestru al acestui an. Mai mulţi economişti cred însă că ce este mai rău pentru zona euro nu a venit încă, dar sunt optimişti că uniunea monetară va supravieţui, scrie presa internaţională.

Insee, IFO şi Istat estimează că în ultimul trimestru al anului trecut economia zonei euro a scăzut cu 0,3, iar în perioada ianuarie-martie căderea va încetini la 0,2. Uniunea monetară va ieşi din recesiune în trimestrul doi, când economia va stagna. Însă în al treilea trimestru Produsul Intern Brut va avansa cu 0,1, scrie publicaţia franceză Les Echos.

Cauzele actualei recesiuni sunt presiunile negative ale pieţelor financiare, măsurile de consolidare bugetară şi cererea externă slabă, apreciază cele trei institute. Din această criză economică cel mai mai mult va avea de suferit industria. Astfel, activitatea industrială va scădea, probabil, cu 2,1 în ultimele trei luni din 2011 şi primul trimestru al acestui an. Scăderea s-ar putea perpetua în al doilea trimestru, dar cu un ritm mai lent. Printre cauzele crizei industriale, experţii menţionează "puternica deteriorare, încă din august 2011, a încrederii companiilor şi populaţiei". Vor avea de suferit, de asemenea, investiţiile productive, care sunt amânate din cauza nesiguranţei. Investiţiile se lovesc şi de îngreunarea accesului la credit din cauza regle­mentărilor mai stricte ale activităţilor pe care băncile trebuie să le respecte. Veştile bune vin din sectorul privat, unde consumul pare să aibă o oarecare capacitate de rezistenţă, şi din inflaţie, care decelerează gradual, notează Les Echos. Însă şi consumul privat este presat de fiscalitatea crescută şi deteriorarea pieţei muncii.

Economiştii sunt încrezători că zona euro va rezista. Franţa va pierde ratingul maxim

Ce e mai greu pentru zona euro nu a venit încă, însă uniunea monetară va rămâne întactă anul acesta, potrivit unui sondaj de opinie realizat de agenţia Thomson Reuters, la care au participat 64 de economişti. Dintre aceştia, doar 9 au considerat că zona euro a depăşit cele mai dificile probleme. Totodată, numai 10 dintre persoanele chestionate au apreciat că uniunea monetară nu va rămâne intactă anul acesta.

"Toată atenţia stă încă pe Grecia. Situaţia este extraordinar de dezolantă. Sectorul locuinţelor este lovit, iar sectorul bancar se destramă", a afirmat James Nixon, analist la Soc. Gen.

Pe de altă parte, majoritatea economiştilor intervievaţi anticipează că Franţa îşi va pierde în următoarele trei luni ratingul de top "AAA", în timp ce calificativele Belgiei, Italiei şi Spaniei vor fi reduse şi mai mult.

2011, anul în care Germania a bătut toate recordurile

Economia Germaniei, cea mai mare din Europa, a crescut cu 3 anul trecut, deficitul bugetar a ajuns la 1 din PIB, pentru prima dată după 2008 sub pragul de 3 fixat prin pactul euro­pean de stabilitate. Însă scăderea eco­no­mică din ultimele trei luni, de 0,25 în ritm trimestrial, alimentează incerti­tudinile pentru 2012, scrie Le Figaro. Anul trecut Germania a reuşit să redu­că dependenţa economiei de exporturi, mizând mai mult pe consumul intern şi investiţii. Şomajul din Germania a scăzut la 6,8 în decembrie, nivel mi­nim record de la unificarea ţării în urmă cu două decenii. Creşterea mai pu­ternică decât s-a anticipat a economiei a atras mai multe venituri din taxe, iar datoria publică a scăzut de la 83,2 din PIB în 2010 la 81,7 din PIB.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels