Business Internaţional

Grupul auto AAA se restructureaza pentru a reveni pe profit

17.04.2008, 21:00 15

Conducerea AAA Auto Group, unul dintre cei mai mari dealeri de masini second hand din Europa, va scoate la vanzare cateva din operatiunile neesentiale ale companiei, precum si unele proprietati imobiliare pe care compania le detine, cu scopul de a readuce compania pe profit, titreaza Bloomberg. Masurile fac parte dintr-un plan mai ambitios de restructurare a companiei cehe care vizeaza vanzarea companiilor General Automobil si HK Partner in schimbul achizitionarii companiei auto CarWay Holding. "Achizitia CarWay face parte din strategia AAA de a se orienta catre serivicii si produse cu o rata a profitabilitatii mai mare", conform declaratiilor conducerii firmei. Grupul auto este prezent in special pe piata est-europeana si detine aproximativ 47 de show-room-uri in Cehia, Slovacia, Ungaria, Polonia si Romania. In ciuda listarii pe bursa de anul trecut din septembrie, compania ceha se confrunta cu pierderile inregistrate ca urmare a extinderii rapide a operatiunilor. Oficialii companiei au declarat ca intentioneaza ca tranzactiile din portofoliul imobiliar se se finanlizeze cel mai tarziu pana la sfarsitul acestui an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO