Business Internaţional

Hollande: Atentatele de la Paris, comise de "barbarii din Stat Islamic", sunt un "act de război"

Hollande: Atentatele de la Paris, comise de "barbarii din...

Autor: Mihai Draghici

14.11.2015, 12:15 2889

"Franţa va fi nemiloasă cu barbarii din Daesh" (n.red. - acronimul arab al reţelei teroriste Stat Islamic), a declarat Hollande după reuniunea Consiliului francez pentru apărarea naţională.

"Este vorba de un act de război pregătit, organizat şi plănuit din afara Franţei", a adăugat liderul de la Paris.

Reţeaua teroristă sunnită Stat Islamic, activă în principal în Siria şi Irak, a revendicat atentatele de la Paris, soldate cu aproape 130 de morţi, calificându-le "un miracol", informează publicaţia britanică The Independent. "Atentatele comise la Paris sunt un miracol", a transmis Centrul media Al-Hayat, agenţia de propagandă a reţelei teroriste Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant), revendicând atacurile teroriste de la Paris.

Centrul de propagandă teroristă a anunţat că va difuza în scurt timp o înregistrare video.

Autorităţile franceze au centralizat 128 de morţi în urma atentatelor comise vineri seară la Paris, conform unui bilanţ provizoriu, care precizează că 200 de persoane sunt rănite, 99 fiind în stare critică.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO