Business Internaţional

HVB are cui sa vanda divizia de credite de consum

03.06.2003, 00:00 11



Grupul bancar german HypoVereinsbank (HVB) a primit cel putin zece oferte pentru preluarea diviziei de credite de consum Norisbank din partea unor rivali autohtoni si internationali, au declarat surse apropiate companiei, citate de Financial Times. Conducerea HVB va selecta cele mai avantajoase oferte, pentru a restrange lista candidatelor. Printre grupurile interesate se numara Citigroup (SUA) - numarul unu mondial in sectorul serviciilor financiare - si bancile HSBC si Royal Bank of Scotland - care intentioneaza ca astfel sa deschida calea bancilor britanice spre piata germana de retail. Norisbank este una dintre cele mai profitabile divizii HVB si are in evidenta aproape 500.000 de clienti. Royal Bank of Scotland si-a manifestat interesul pentru achizitionarea de active pe piata germana, precum si pentru extinderea operatiunilor de carti de credit din acest stat. In luna mai, banca britanica a preluat portofoliul de carduri bancare a grupului german Santander Direkt Bank, fara a dezvalui valoarea tranzactiei. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO