Business Internaţional

Inflatia din zona euro a scazut la 1,8% in luna iulie

01.08.2007, 17:17 16

Inflatia anualizata din cele 13 state ale zonei euro s-a plasat la 1,8% in iulie, in scadere de la 1,9% in luna anterioara, potrivit estimarilor preliminare ale biroului european de statistica Eurostat. Majoritatea analistilor au anticipat mentinerea inflatiei la 1,9%. Pe de alta parte, estimarile consumatorilor privind cresterea preturilor au ramas constante, in vreme ce increderea in economie s-a redus, in pofida mentinerii somajului la un minim istoric. Banca Centrala Europeana (BCE) are ca obiectiv mentinerea ratei de crestere a preturilor sub 2%, dar apropiata de acest nivel. Inflatia s-a mentinut sub acest prag incepand din septembrie 2006. BCE a realizat majorari graduale ale dobanzii de referinta din zona euro, pentru a contracara presiunile inflationiste determinate de avansul economic relativ rapid, iar pietele estimeaza ca urmatoarele scumpiri ale creditului vor avea loc in septembrie, octombrie si decembrie. Institutia analizeaza atent asteptarile consumatorilor referitoare la inflatie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels