Business Internaţional

Investitorii straini isi indreapta privirea catre Rasarit

05.06.2003, 00:00 15



In topul celor mai populare destinatii ale investitiilor straine au trecut orase precum Moscova, Budapesta sau Istanbul,in defavoarea unor locatii consacrate din Europa de Vest, arata un studiu realizat de compania internationala de consultanta contabila Ernst & Young, citat de BBC News.



Pe ansamblu, numarul proiectelor de investitii derulate in tarile europene din afara UEa crescut cu 21%, fata de o scadere de 11 % in cadrul Uniunii Europene (UE).



La nivelul intregului continent s-au derulat 1.895 de proiecte de investitii, ceea ce reprezinta o scadere cu 4% fata de anul trecut. In plus, anul trecut investitiile straine au generat pe ansamblu 242.000 locuri de munca, cu o treime mai putin fata de 2001, ceea ce indica faptul ca valoarea medie a investitiilor s-a redus semnificativ.



Balanta nu s-a inclinat insa complet in favoarea Estului. Spre exemplu, investitiile straine in cele 10 tari aflate in procesul de adererare la UE reprezinta aproximativ 15% din totalul investitiilor straine atrase de Europa, mai putin dec=t cele atrase de Marea Britanie. Singurul stat vest-european in care nivelul investitiilor se afla pe un trend ascendent este Portugalia.



Studiul estimeaza ca avansul consemnat de statele estice in 2002 va continua pe masura ce avansarea procesului de aderare va facilita investitiile in statele est-europene cum ar fi Polonia.



De asemenea, jumatate din cei mai mari 20 de investitori din Europa de Est sunt companii producatoare de automobile sau de piese pentru autovehicule, acestia fiind primii care au realizat potentialul oferit de forta de munca ieftina in aceasta parte a Europei.



Potrivit analizei realizate de Ernst &Young, companiile au o atitudine retinuta sI fata de euro. In anul 2000, zona euro a atras 51% din totalul investiilor din Europa, in timp ce anul trecut acest procent s-a ridicat la numai 44%.



"Ideea integrarii in zona euro s-a dovedit a semana cu un foc de paie", a afirmat Barry Bright de la Ernst & Young. "Desi asigura evidente avantajele financiare... acestea sunt contracarate de teama reducerii ritmului de crestere a principalelor piete europene". Pe masura ce euro se apreciaza, investitiile in comunitatea europeana vor continua sa scada, arata estimarile Ernst & Young.




Marea Britanie, prima in top



Marea Britanie a fost principala destinatie europeana a investitiilor straine, in 2002, adjudecindu-si aproape o cincime din totalul intrarilor de capital, in pofida optiunii sale de a nu adopta moneda unica europeana, se arata in acelasI studiu. Sectorul corporatist britanic a asimilat 19% din totalul investitiilor, fiind urmat de cel din Franta, unde proportia a fost de 13%.



Numarul proiectelor de investitii consemnate anul trecut in Marea Britanie a scazut cu cinci procente fata de 2001, declinul fiind similar cu cel din Europa, in contextul in care companiile americane si-au limitat cheltuielile peste hotare.



"Problema apartenentei la zona euro pare sa nu fie atit de importanta in cazul investitiilor straine", a aratat analistul Barry Bright.



Pina in prezent, Marea Britanie nu a luat o decizie in ceea ce priveste introducerea monedei euro.



Potrivit studiului realizat de Ernst & Young, numarul proiectelor de investitii realizate in zona euro a scazut mult mai mult decit in cazul Marii Britanii, cu aproximativ 13%.



Liderii campaniei britanice anti-euro argumenteaza ca cifrele actuale reprezinta o dovada suficienta ca aceasta tara isi poate permite sa nu renunte la moneda nationala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels