Business Internaţional

Iranul transmite un avertisment Statelor Unite

Iranul transmite un avertisment Statelor Unite

Autor: Marian Avram, Mediafax

09.10.2017, 08:03 259

Avertismentul a fost făcut de reprezentanţii Corpului Gardienilor Revoluţiei, trupele de elită iraniene, care au precizat că bazele şi militarii americani desfăşuraţi în Orientul Mijlociu vor fi în pericol în cazul în care Washingtonul va lua decizia de a impune noi măsuri punitive împotriva Teheranului.

”În cazul în care va fi adoptată legea privind noile sancţiuni ale Statelor Unite, această ţară va trebui să-şi mute bazele militare din regiune la 2.000 de kilometri distanţă de raza de acţiune a rachetelor iraniene”, a declarat generalul Mohamad Ali Jafari, comandantul Corpului Gardienilor Revoluţiei.

Ali Jafari a mai precizat că dacă SUA vor include Gardienii Revoluţiei pe lista grupărilor teroriste, această organizaţie va trata militarii americani din întreaga lume, în mod special pe cei dislocaţi în Orientul Mijlociu, aşa cum îi tratează pe militanţii reţelei teroriste Stat Islamic.

Acest avertisment vine după ce Casa Albă a precizat, vineri, că preşedintele american Donald Trump urmează să facă un anunţ despre răspunsul SUA cu privire la noua strategie pentru Iran.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO