Istoria Americii arată că suprataxarea importurilor de oţel nu-i ajută pe producători pe cât se speră şi distruge locuri de muncă în alte sectoare conexe. Însă prelungeşte agonia unei industrii necompetitive şi muribunde

12 mar 2018 Autor: Bogdan Cojocaru

Vezi galeria foto În anii 1950, industria americană a oţelului asigura circa 650.000 de locuri de muncă. Acum mai are doar 140.000 de angajaţi.

Un alt preşedinţe american a încercat să ajute muribunda industrie a oţelului din America cu suprataxe de import. Economia SUA nu s-a prăbuşit, iar producătorii de oţel au reuşit să creeze mai multe locuri de muncă.

Însă, dacă ar fi crezute mai multe analize, taxele de import au distrus mai multe locuri de muncă în industriile conexe decât au creat în industria oţelului, iar partenerii comerciali ai Americii s-au enervat.

Mai grav, în ultimele decenii, având acces facil la liderii de la Washington, producătorii americani de oţel s-au ascuns sub protecţiile oferite sau doar promise de guvern şi politicieni şi au evitat să se modernizeze şi să ţină pasul cu concurenţii din Europa, şi ei în dificulate, sau din Asia.

În anii 1960, un bărbat pe nume Ken Iverson a preluat un conglomerat care a achiziţionat o participaţie în sectorul oţelului. Afacerea a devenit mai târziu Nucor. Iverson a pariat viitorul companiei pe producţia de oţel prin tehnologia arcului electric. A construit prima oţelărie americană bazată pe această tehnologie în 1969. Europenii o foloseau de mai mult timp pentru că producţia este mai ieftină şi mai eficientă. Europenii mai utilizau şi tehnologia, mai veche, a reducţiei cu oxigen pur, de asemenea mai eficientă decât cea folosită la scară largă de americani - furnalele Martin-Siemens, o tehnologie din anii 1800. Compania lui Iverson a crescut în ritm exponenţial, ajungând să concureze eficient cu producătorii străini. Când concurenţii americani au început să ceară politici comerciale protecţioniste, Iverson a râs de ei. Într-un interviu din 1986, investitorul spunea  că măsurile protecţioniste deja introduse nu aveau efectul dorit. „Imediat ce preţurile au început să crească, astfel încât producătorii de oţel să devină profitabili, a încetat modernizarea“, a spus el. „Doar sub presiuni competitive intense, atât din partea minioţelăriilor americane, cât şi a producătorilor externi din Japonia şi Coreea, marile companii de oţel au fost forţate să se modernizeze.“

De atunci, Nucor a crescut pentru a deveni cel mai mare producător de oţel al Americii. Însă acum a început să se poarte ca unul din vechea gardă. După ce preşedintele Donald Trump a anunţat tarife de 25% pentru importurile de oţel şi de 10% pentru cele de aluminiu, CEO-ul  Nucor a lăudat iniţiativa, spunând că o aşteaptă de mult timp.

În anii 1950, industria americană a oţelului asigura circa 650.000 de locuri de muncă. Acum are doar 140.000 de angajaţi. Trump a semnat decretul de impunere a tarifelor săptămâna trecută, iar acestea vor începe să fie aplicate în două săptămâni. Preşedintele a promis că va fi „foarte flexibil“ şi a exceptat de la suprataxare importurile din Canada, cel mai mare furnizor, şi Mexic. Din UE, cel mai mare exportator de oţel către SUA este Germania. Comisia Europeană speră că şi UE va fi exceptată în cele din urmă. Exportatori mai mari ca Germania sunt Brazilia, Coreea de Sud şi Turcia.

Iverson a murit în 2002, anul în care preşedintele de atunci George W. Bush a impus tarife de până la 30% pe anumite categorii de importuri de oţel în efortul de a-i ajuta pe producătorii americani să reziste în faţa importurilor ieftine. 

Organizaţia Mondială a Comerţului a decis că aceste măsuri încalcă regulile globale. Exista, ca şi acum, riscul izbucnirii unui război comercial cu UE, iar ţările UE şi alţii ameninţau cu contramăsuri. Şi Asociaţia Naţională a Producătorilor din SUA a intervenit pentru a-l descuraja pe preşedinte. Tarifele ajutau producătorii de oţel, dar făceau ca oţelul să fie mai scump pentru alte sectoare ale industriei.  Sub aceste presiuni, Bush a retras tarifele la 18 luni de la introducere, când ele ar fi trebuit să rămână în funcţiune trei ani. Un studiu al Coaliţiei pentru Acţiune Comercială a Industriilor Consumatoare a găsit că circa 200.000 de muncitori din industria manufacturieră din SUA şi-au pierdut locurile de muncă din cauza tarifelor lui Bush. Spre comparaţie, întreaga industrie a oţelului din SUA avea atunci 197.000 de angajaţi, scrie MarketWatch.

Un alt studiu, al Institutului Peterson pentru Economie Internaţională, estima că tarifele au majorat numărul salariaţilor din industria oţelului cu 3.500, dar cu un cost pentru consumatori de circa 400.000 de dolari pe loc de muncă, scrie Politico. 

„Cântărind rezultatele, această politică nu a fost atât de benefică pentru industria oţelului pe cât sperau susţinătorii. În acelaşi timp, nu a fost atât de rău pe cât s-au temut unii consumatori de oţel sau exportatori străini. Totuşi, politica ar trebui schimbată dramatic, rapid, pentru a evita eventuale consecinţe negative“, arată studiul citat. 

Unul din motivele pentru care efectele negative ale tarifelor asupra consumatorilor de oţel din SUA nu s-au ridicat la nivelul temerilor a fost acela că Bush a început să acorde excepţii curând după implementare. Până la sfârşitul anului 2002, Departamentul de Comerţ a exclus 25% din cele 14 categorii de produse de oţel suprataxate.

Acum, în aticiparea tarifelor lui Trump, U.S. Steel Corp a anunţat că va reporni un furnal şi va reangaja 500 de persoane.

Firma de consultanţă The Trade Partnership, a calculat că tarifele preşedintelui vor crea 33.464 de locuri de muncă în sectorul oţelului şi cel al aluminiului, dar cu costul a 179.334 de locuri de muncă în restul economiei.

O altă firmă de analiză, HARBOR Aluminum,†a estimat că un tarif de 10% pe importurile de aluminiu ar crea 1.900 de locuri de muncă în topitoriile de aluminiu în următorii doi ani, dar ar distruge între 23.000 şi 90.000 de locuri de muncă în industria prelucrătoare americană.

Spre deosebire de alţi consumatori, cei de oţel, concentraţi în sectorul auto şi al construcţiilor, au de partea lor forţe de lobby politic puternice. De aceea  avertismentele lor ar trebui privite cu prudenţă. Acest lucru este valabil atât în SUA, cât şi în Europa. Nucor, producătorul american de oţel, este cunoscut ca sponsor al republicanilor (partidul lui Trump) în campaniile electorale. Este probabil ca tot în scop electoral Trump să insiste cu tarifele de import. Industria americană a oţelului este concentrată în state „oscilante“, cu o influenţă în alegeri mai mare decât celelalte state. Şi industria zahărului, concentrată în Florida, un astfel de stat „oscilant“, este puternic protejată în SUA.

Anul trecut, UE a decis, la presiunile Germaniei şi ale altor state producătoare de oţel, să aplice tarife importurilor unor anumite categorii de produse din oţel din Brazilia, Iran, Rusia şi Ucraina. Producătorii europeni s-au plâns că importurile din aceste ţări sunt excesiv de ieftine.  Importurile din China erau deja suprataxate.

În ciuda protestelor, inclusiv din partea principalului său consilier economic Garin Cohn, care a şi demisionat între timp, preşedintele Donald Trump a semnat decretul de impunere a tarifelor săptămâna trecută, iar acestea vor începe să fie aplicate în două săptămâni.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 12.03.2018

 
Cuvinte cheie:
America
, Donald Trump
, oţel
, importuri
, suprataxare
Vizualizari:
Printeaza
zf.ro
Abonează-te la Închide