Business Internaţional

La periferia zonei euro, Spania şi Italia se afundă în recesiune

La periferia zonei euro, Spania şi Italia se afundă în recesiune

Foto Shutterstock

Autor: Ioana Nita, Andrei Cîrchelan

16.05.2012, 00:03 821

Economia Spaniei, care este de aproape două ori mai mare decât economiile combinate ale Greciei, Portugaliei şi Irlandei, se află în a doua recesiune din ultimii trei ani. PIB-ul a scăzut cu 0,3% în primul trimestru, în raport cu octombrie-decembrie 2011, când a coborât cu acelaşi ritm. Economia slabă şi neperformantă nu face decât să acutizeze chinurile Spaniei, ţara cu cea mai mare rată a şomajului din UE. De asemenea, Madridul se luptă acum să salveze băncile, lovite grav de spargerea bulei imobiliare. Guvernul a naţionalizat de curând Bankia, a patra mare bancă a ţării, care deţine o cotă de 10% din valoarea totală a depozitelor bancare din Spania. Totodată, administraţia centrală se pregăteşte să intervină în asanarea finanţelor guvernelor regionale.

Italia a înregistrat cea mai abruptă scădere din 2009. Comisia Europeană estimează că în zona euro, doar Spania va rămâne în recesiune anul viitor. Italia s-a adâncit şi mai mult în recesiune în primul trimestru, când economia a scăzut cu 0,8%, cel mai abrupt declin din ultimii trei ani. În cele două trimestre anterioare PIB-ul s-a contractat cu 0,2%, respectiv 0,7%.

Recesiunea reprezintă o provocare pentru guvernul condus de Mario Monti, care încearcă să ţină sub control datoria publică imensă a ţării, de 120% din PIB, în condiţiile creşterii costurilor de împrumut. Guvernul italian implementează măsuri de austeritate de 20 miliarde euro, care au afundat ţara în cea de-a patra recesiune din 2001. În prezent, Monti susţine în faţa liderilor europeni adoptarea unor politici care să stimuleze creşterea economică fără a mări deficitele bugetare.

Creşterea randamentelor obligaţiunilor italiene din ultima perioadă, retrogradarea celor mai mari bănci ale ţării de către agenţia de evaluare Moody's şi deterioarea economiei vor afecta moralul consumatorilor, investiţiile şi activitatea de creditare a băncilor, a avertizat Marco Stringa, analist la Deutsche Bank.

Şi în Portugalia recesiunea s-a prelungit în primul trimestru, când însă scăderea economică a încetinit la 0,1%, de la 1,3% în cele trei luni anterioare. Aici, cererea locală a continuat să scadă, deşi cu un ritm mai lent, iar exporturile au crescut firav.

În Europa de Est, ţările baltice sunt campioanele creşterii

Economia Bulgariei a stagnat în primul trimestru, comparativ cu trimestrul anterior, evoluţia PIB-ului reflectând scăderea cu 4,6% a exporturilor, care nu a putut fi acoperită de creşterea cu doar 0,4% a consumului intern. În Ungaria, însă, economia s-a contractat cu 1,3% în primul trimestru, după stagnare în octombrie-decembrie. Activitatea din majoritatea sectoarelor a stagnat, crescând doar în IT şi comunicaţii. Construcţiile au scăzut masiv. În schimb, ţările baltice au înregistrat printre cele mai mari creşteri economice din UE. PIB-ul Estoniei a avansat cu 0,5%, iar cele ale Letoniei şi Lituaniei au urcat cu 1,1%, respectiv 0,8%. Pentru Polonia, Eurostat nu a avut date disponibile, însă economia poloneză a crescut cu 1,1% în ultimul trimestru al anului trecut. Această economie este singura din UE care a evitat recesiunea în timpul crizei economice mondiale.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO