Business Internaţional

Marea Britanie se pregăteşte serios pentru o posibilă spargere a euro

Marea Britanie se pregăteşte serios pentru o posibilă spargere a euro

Autor: Alexandru Stefan Matei

27.12.2011, 13:15 1319

Guvernul britanic ia în considerare restricţionarea fluxulurilor de capital ce intră şi ies din Marea Britanie pentru a proteja economia în cazul în care moneda euro se sparge, scrie The Telegraph.

Trezoreria britanică lucrează la planuri de urgenţă pentru cazul în care moneda unică europeană s-ar dezintegra, inclusiv controlul asupra fluxurilor de capital. Aceste planuri vor fi puse în aplicare numai în ultimă instanţă şi vor fi coordonate cu măsurile luate de alte guverne europene. Ele vor avea rolul de a limita urmările economice negative ale spargerii euro şi de a uşura tranziţia către noi monede naţionale.

Oficialii britanici se tem că dacă un singur stat membru al zonei euro va renunţa la monedă, investitorii, atât cei din ţara respectivă, cât şi cei cu investiţii în restul ţărilor din zona euro, îşi vor muta activele în zone mai puţin riscante. Intrările masive de capital venite dinspre ţările slabe ale zonei euro vor aprecia lira sterlină şi vor da peste cap planurile guvernului britanic de a reorienta economia către export.

Anul acesta, Elveţia a fost nevoită să impună un curs fix pentru a-şi proteja economia după ce situaţia din zona euro a determinat o apreciere masivă a francului elveţian.

Răspunsul Marii Britanii faţă de o posibilă spargere a euro ar putea reflecta măsurile luate de Argentina când a renunţat la cursul fix ce îi lega moneda de dolar, conform unor surse.

Pe lângă riscul aprecierii lirei, o altă problemă cu care Trezoreria britanică trebuie să se confrunte este expunerea mare pe care companiile şi în special băncile britanice o au faţă de zona euro. Cele mai mari patru bănci din Marea Britanie au o expunere totală de 170 de miliarde de lire sterline faţă de ţările cu probleme ale Europei, Grecia, Italia, Irlanda, Portugalia şi Spania sub forma creditelor acordate companiilor, gospodăriilor sau băncilor şi a obligaţiunilor de stat.

Pentru Barclays şi Royal Bank of Scotland, expunerea este mai mare decât capitalul de bază, ceea ce pune cele două bănci într-o situaţie dramatică dacă euro se sparge.

Controlul fluxurilor de capital este doar una dintre măsuri. Graniţele se vor închide, iar Ministerul de Externe face planuri pentru a fi pregătit să evacueze miile de expaţi sau de turişti britanici aflaţi în ţările cu probleme. Ministerul Apărării a fost consultat cu privire la evacuarea britanicilor prin[i în ţările care îşi vor închide graniţele, vor interzice retragerile de bani şi vor ţine avioanele la sol.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO