Business Internaţional

Marile economii europene s-au contractat la sfarsitul lui 2008, dar ce e mai rau de-abia acum incepe

11.01.2009, 17:28 6

Economiile Marii Britanii, Germaniei si Spaniei au intrat in recesiune dupa ce au scazut si in trimestrul patru, dupa contractiile din precedentele trei luni.

Economia Marii Britanii s-a contractat in ultimele trei luni ale lui 2008 cu 1,5%, cea mai slaba realizare a ultimilor 28 de ani, potrivit National Institute of Economic and Social Research (Institutul National de Cercetare Economica si Sociala).
Si aceasta criza economica inca nu a atins punctul sau culminant, economia continuand sa se deterioreze, a avertizat institutul. Aceste informatii vin cu doua saptamani inainte ca date oficiale sa fie facute publice. Acestea sunt asteptate sa confirme faptul ca economia Marii Britanii a intrat in recesiune, scrie presa internationala.
Potrivit informatiilor oficiale, in trimestrul al treilea economia s-a contractat cu 0,6%. Daca aceasta evolutie negativa va fi continuat si in ultimul trimestru al anului 2008, potrivit cifrelor oferite de Biroul National de Statistica, Marea Britanie va fi intrat oficial in recesiune.
Institutul National de Cercetare Economica si Sociala a anuntat ca "din 1955, cand au fost pentru prima data emise cifre trimestriale care sa prezinte evolutia economiei, au existat doar cinci trimestre care sa cunoasca o contractare mai puternica, cea mai slaba evolutie, -2,6%, fiind inregistrata in 1958".
In acelasi timp, presedintele Bundesbank (Banca Nationala a Germaniei) Axel Weber a semnalat ca economia germana, cea mai mare din Europa, s-ar putea contracta cu mai mult decat estimase initial banca centrala.
"Economia Germaniei este posibil sa fi avut in ultimul trimestru al lui 2008 o evolutie mai slaba decat era de asteptat", a marturisit Weber. "O asemenea situatie ar avea efecte negative asupra previziunilor noastre de crestere pentru anul curent."
Bundesbank a estimat in luna decembrie ca cea mai importanta economie a Europei se va contracta cu 0,8% in 2009, pentru ca in 2010 sa inregistreze o crestere de 1,2%. In conditiile in care criza economica mondiala erodeaza cererea pentru exporturi, companiile germane reduc productia si disponibilizeaza personal.
Economia spaniola a avut o evolutie negativa in trimestrul patru al lui 2008. Ea a intrat astfel in recesiune, pentru prima data in ultimii 15 ani, dupa ce banca centrala a Spaniei a anuntat ca economia a continuat sa se contracte in ultimele trei luni ale anului trecut, dupa ce in trimestrul trei a avut o evolutie similara.
In Spania, conform unui raport al ministerului spaniol al economiei, indicatorul sintetic al activitatii economice (ISA), calculat pe baza unor metode asemanatoare cu cele ale Produsului Intern Brut, a coborat cu 1,5% in perioada octombrie-decembrie fata de precedentele trei luni. Statul ce in urma cu cativa ani era liderul Uniunii Europene din punctul de vedere al numarului de slujbe create a ajuns statul cu cea mai ridicata rata a somajului din regiune, 11,3%.
Analistii se asteapta ca economia iberica sa se contracte cu mai mult de 1% in 2009, evolutia putand continua si in 2010 pe fondul cresterii somajului pana la 15% anul viitor si 20% in 2010.
 
Occidentul, in recesiune
 
  • Economia Marii Britanii s-a contractat in ultimele trei luni ale lui 2008cu 1,5%, aceasta fiind cea mai slaba evolutiei a ultimilor 28 de ani, potrivit National Institute of Economic and Social Research.
  • In trimestrul al treilea economia britanica s-a contractat cu 0,6%, potrivit informatiilor oficiale.
  • Economia Germaniei este posibil sa fi avut in ultimul trimestru al lui 2008 o evolutie mai slaba decat era de asteptat, considera Axel Weber, presedintele bancii centrale a Germaniei.
  • Analistii se asteapta ca economia iberica sa se contracte cu mai mult de 1% in 2009, evolutia putand continua si in 2010.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO