Business Internaţional

Martin Schulz, reales preşedinte al Parlamentului European

Martin Schulz, reales preşedinte al Parlamentului European

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

01.07.2014, 14:31 111

Schulz, preşedintele în exerciţiu al instituţiei, care a fost candidatul socialiştilor la preşedinţia Comisiei Europene (CE) în alegerile europene, a obţinut 409 voturi "pentru" dintre cele 612 exprimate, din totalul de 751, în baza unui acord de coaliţie cu PPE (centru-dreapta) şi liberali.

"Este o onoare şi o mare responsabilitate să fii vocea Parlamentului cetăţenilor UE. Vom continua să-l consolidăm în interesul tuturor", a declarat Schulz în primul său discurs susţinut în calitate de preşedinte al instituţiei.

În contextul în care eurofobii sunt în ascensiune în noul Parlament European, el a avertizat că "cel care nu respectă regulile respectului reciproc şi demnităţii umane mă va avea împotriva lui". "Nu voi accepta asemenea lucruri", a insistat Sculz.

După impunerea procesului dorit de către Parlament, care a condus la nominalizarea ca preşedinte al Comisiei Europene (CE) a candidatului care a obţinut victoria în alegeri, în acest caz PPE (centru-dreapta), Sculz s-a felicitat pentru faptul că instituţia pe care o conduce a devenit de "neocolit".

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO