Business Internaţional

Merkel: Este regretabil că Rusia şi China închid ochii la folosirea armelor chimice în Siria

Merkel: Este regretabil că Rusia şi China închid ochii...

Autor: Valentin Vidu - Mediafax

31.08.2013, 13:31 656

"Este regretabil faptul că Rusia şi China refuză de o anumită perioadă de timp o poziţie comună asupra conflictului sirian. Acest lucru slăbeşte în mod considerabil rolul ONU în prezent", a declarat şefa Executivului german într-un interviu pentru cotidianul regional german Augsburger Allgemeine.

Rusia şi China, care sunt alături de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, au blocat în mai multe rânduri proiecte de rezoluţii ale Consiliului care condamnau regimul lui Bashar al-Assad. Ambele se opun totodată unei intervenţii militare în Siria.

Într-un interviu pentru ediţia de duminică a săptămânalului Die Welt am Sontag, ministrul german de Externe Guido Westerwelle a lansat un apel insistent adresat Moscovei. "Cel care, după utilizarea unor asemenea arme (chimice), întoarce capul (...), încurajează utilizarea lor. Acesta este motivul pentru care îndemnăm Rusia să lanseze împreună cu membrii comunităţii internaţionale un semnal clar", a subliniat şeful diplomaţiei germane.

În interviul acordat Augsburger Allgemeine, Merkel a repetat totodată că folosirea armelor chimice în Siria a "spart un tabu", un lucru care "nu poate să rămână fără consecinţe", excluzând în acelaşi timp, din nou, în mod categoric, o participare germană la o intervenţie militară fără mandat internaţional.

"Germania poate să participe la o intervenţie militară numai cu un mandat ONU, NATO sau UE. Ca atare, în prezent nu se pune problema unei participări a Bundeswehr", a subliniat cancelarul.

Merkel şi-a exprimat speranţa unei prelungiri a mandatului de cancelar în urma alegerilor legislative germane de la 22 septembrie, într-o ţară în care populaţia este în general puţin înclinată spre vreo operaţiune militară în străinătate, de la al Treilea Reich încoace.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO