Administratia Bush incearca insa sa domoleasca flacarile cu combustibil in loc de apa, si vrea chiar sa vada jucatorii de pe Wall Street recompensati pentru esecurile lor, scrie cotidianul german Der Spiegel.
Acum mai bine de 100 de ani, socialistul german Georg Simmel a criticat bancile pentru ca sunt mai mari si mai puternice chiar decat bisericile. Nemultumirea acestuia - ca banii sunt noul dumnezeu al zilelor noastre - este inca valabila astazi. Daca Simmel avea dreptate, si exista cateva indicii cum ca ar fi avut, afirmatia sa ar trebui modificata pentru a se potrivi circumstantelor din zilele noastre: Nu toti oamenii se roaga la acelasi dumnezeu.
Printre aceia care venereaza banii, exista cel putin trei credinte. In primul rand sunt puritanii, care isi duc linistiti banii la noile biserici, sperand ca se vor multiplica. Chinezii de nivel mediu, spre exemplu, depoziteaza in banci 40% din venitul lor. Ce disciplina laudabila! Apoi sunt pragmaticii. Ei economisesc si imprumuta, insa doar in aceasta ordine, economiile lor fiind cele care le limiteaza indrazneala. Acest tip de persuasiune este specific tarilor germanice, unde bancile de economii sunt locuri sfinte.
Nu in ultimul rand avem comunitatea religioasa a neobisnuitilor, care este destul de populara in Statele Unite. Adeptii sai recunosc de bunavoie ca sunt iresponsabili in mod voit, ca cheltuie in mod inutil si ca sunt lacomi la tot pasul.
Ei o numesc "stilul de viata american". Membrii sai traiesc clipa, fara sa se intrebe ce ar putea sa se intample maine. Unul il imprumuta pe celalalt chiar daca nu sunt banii lui cei pe care ii poseda.
In schimb, el i-a imprumutat de la o a treia persoana, care a promis sa faca rost de ei de la o a patra, si sirul poate continua.
Aceasta comunitate religioasa este cea mai pioasa dintre toate. In urma cu ceva timp, ei au adoptat practica de a trata banii viitori ca bani reali si de a echivala dorinta cu realitatea. Orice urma de inhibitie au avut, acum a ramas doar o urma.
Din moment ce toata lumea stia ca dorintele depasesc intotdeauna posibilitatile materiale, rezultatul inevitabil a fost acela al unei gauri in finante sau, ca sa il numim oficial, deficit. Capitalismul fara capital - inima cutezatoare a inovatiei - nu putea functiona. Nu exista o salvare mondiala - sau cel putin asta e concluzia la care vechiul Dumnezeu, acela care suporta costurile, si noul dumnezeu, acela care are semnul dolarului in loc de ochi, au putut sa ajunga impreuna.
Astfel, inevitabilul s-a produs: big bang-ul. Trei dintre cele cinci banci de investitii americane si-au pierdut independenta, in timp ce cele doua ramase inca se chinuie. Doua banci ipotecare si o companie de investitii sunt acum sub administratie guvernamentala.
Sistemul financiar global a fost cutremurat din temelii, infricosand membrii celorlalte doua credinte. Poate exista trei religii, insa exista doar un singur cer. Daca cerul se prabuseste, murim cu totii.
Incercarea de a gasi vinovati ar trebui cel mai probabil sa inceapa din Southampton, o statiune maritima pentru elita cu bani. Orasul, aflat la capatul estic al Long Island, in afara spatiului aferent New Yorkului, ofera o imagine despre cat de atractiva poate fi lacomia.
Acesta este locul unde optiunile de la burse au fost multiplicate cu sutele pentru a fi ulterior transformate in castele de poveste pe marginea apei. Prin a profita de fisurile sistemului de impozitare, acei guru in domeniul financiar de pe Wall Street au reusit sa isi strecoare din oras mai mult sau mai putin intacte bonusurile castigate. Conform legii americane in ceea ce priveste impozitele, compensatiile sub forma de actiuni si garantii sunt impozitate la mai putin de jumatate din cel mai inalt nivel de impozitare. Rezultatul este acela ca multi bancheri beneficiaza de un nivel de impozitare mai scazut decat cel al secretarelor lor.
Proprietarii acestor conace la malul marii nu sunt acolo acum, astfel continuarea investigatiei presupune un drum cu trenul la New York. In centrul orasului se ridica impunatoarele cladiri de birouri ale Lehman Brothers, banca ce a scris istorie, insa se apropie de sfarsitul povestii. Mai sunt lucruri de descoperit despre cum se deruleaza lucrurile. Miliarde de dolari erau oferite sub forma de imprumut populatiei, care nu intotdeauna indeplinea conditiile pentru a putea primi credit pentru condominii si case care nu erau valoroase. In jargonul cinic si vesel al bancherilor, aceste tipuri de credite erau prescurtate "NINA" - "No Income No Asset (Nu ai bani, nu ai active)".
Si cu toate acestea, lucrurile mergeau bine in lumea creditorilor. Cresterea miraculoasa a ofertei de bani a ajutat preturile caselor sa creasca cu mai mult de 70% in perioada 2000-2006. Industria a reusit sa obtina profit prin cresterea nivelului de risc. In bilant cel putin minusul a devenit plus. In vremuri mai bune, am fi denumit acesti bancheri intreprinzatori; astazi ei sunt iresponsabili. Chiar inainte ca termenul de servicii bancare de investitii sa fie trecut in dictionar, Karl Marx stia cum sunt cele doua interrelationate: "Capitalul este terifiat de absenta profitului sau de un profit redus, asa cum natura este de vid. Cu profituri potrivite, capitalul se trezeste la viata; cu 10% poate fi utilizat oriunde; cu 20% prinde viata; cu 50% posibil chiar indraznet; cu 100% va calca toate legile lumesti in picioare iar cu 300%, nu mai este dispus sa indrazneasca, chiar cu riscul a de pica".
Acum pista ne trimite de la New York la Washington, unde pe strada Pennsylvania gasim biroul secretarului Trezoreriei Henry Paulson. Departamentul sau este atat de important, incat poarta din gradina da in curtea Casei Albe. Paulson a adoptat initial o abordare laxa in privinta bancilor, iar acum planuieste sa le preia pierderile. El a ajuns ceva similar cu reasigurarile pentru afacerile financiare importante. Scopul sau este sa elimine riscurile - insa nu si lacomia.
Paulson a fost si el candva un bancher al Wall Street-ului. Este o persoana manierata si cu principii ferme. In momentele obisnuite el ar fi avut incredere in piata, Dumnezeu si George Bush. In momente ca acestea, el prefera sa se increada in guvern, contribuabili si Bush.
Contrar celor publicate de o maniera continua, Paulson nu intentioneaza sa utilizeze veniturile ce provin din impozite pentru salvarea sistemului financiar. El planuieste insa sa preia credite noi in valoare de miliarde de dolari in numele Trezoreriei. Presedintele si Legislativul si-au dat deja acordul.
Asta se intampla cu comunitatile religioase cand apasa presiunea pe umerii lor: devin chiar mai devotate. Aceeasi gandire pe termen scurt care a abatut dezastrul asupra pietelor financiare este acum solutia aleasa sa puna punct situatiei. Guvernul incearca sa stinga focul cu combustibil in loc de apa. De fapt, este acelasi combustibil care a aprins focul pe Wall Street la inceput: creditele.
Singura diferenta este ca noile credite nu provin de la al saselea, al saptelea sau al optulea membru al comunitatii religioase. Insa, de aceasta data, banii vor fi colectati de la toti contribuabilii. Va fi momentul cand se va elimina zidul dintre biserica si stat, cand Wall Street-ul va deveni religia nationala.
Ce se intampla cu celelalte doua comunitati? Adevarul este ca acestea dispar din peisaj. Valorile ce stateau la baza gandirii din vremurile in care economia de piata era centrul succesului - precum valoare si respect, salariu si performanta, risc si responsabilitate - sunt acum rasturnate in numele guvernului.
Actiunile politicienilor mai degraba amplifica decat sa atenueze efectele esecului economic. Capitalismul american nu a murit inca, dar pare ca isi sapa propria groapa. Istoria acestor zile este istoria mortii care deja fusese anuntata. Astazi, America este prea americana sa supravietuiasca in forma ei actuala. America de astazi este insa si prea mandra ca sa recunoasca asta.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
