Business Internaţional

Murdoch: Nu ma intereseaza Yahoo!

06.02.2008, 19:36 11

News Corp., detinuta de mogulul media Rupert Murdoch, a anuntat o crestere modesta a profitului pentru cel de-al doilea trimestru fiscal, scrie The New York Times. Profitul companiei a crescut de la 822 de milioane de dolari (560 de milioane de euro), nivel inregistrat anul trecut, la 832 de milioane de dolari (566 de milioane de euro). Anul trecut News Corp. a achizitionat pentru suma de 5,6 miliarde de dolari compania Dow Jones & Co, publisherul cotidianului de business The Wall Street Journal. Profitul operational al companiei a inregistrat o crestere de 23%, atingand nivelul de 1,4 miliarde de dolari (953 de milioane de euro). Veniturile au crescut cu 9,5%, pana la 8,6 miliarde de dolari (5,85 miliarde de euro). Murdoch a infirmat speculatiile ca News Corp. va face o oferta pentru achizitionarea Yahoo!. "In mod cert nu suntem interesati de achizitia Yahoo!", a declarat el. Cu toate acestea, Murdoch a adaugat ca "pentru moment nu suntem interesati sa trecem la acest gen de afacere", a incheiat el. News Corp. era considerata un potential concurent pentru Microsoft in achizitia Yahoo!, dupa ce compania de software a facut o oferta de achizitie a companiei de internet in valoare de 44,6 miliarde de dolari (30,37 miliarde de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO