Business Internaţional

NATO schimbă strategia nucleară, ca reacţie la acţiunile Rusiei în Ucraina şi la consolidarea capacităţilor nucleare ruse

NATO schimbă strategia nucleară, ca reacţie la...

Autor: Mihai Draghici

25.06.2015, 16:11 374

O actualizare a doctrinei nucleare NATO ar putea lua forma unor măsuri simetrice de retorsiune faţă de Rusia, o situaţie care ar conduce la escaladarea tensiunilor existente deja pe fondul crizei din Ucraina.

Oficiali NATO au exprimat preocupare în legătură cu anunţul preşedintelui rus, Vladimir Putin, privind achiziţionarea a 40 de rachete nucleare suplimentare, referitor la retorica Rusiei despre armamentul nuclear şi la măsura în care acest tip de armament este folosit în exerciţiile militare.

"Există preocupări reale despre modul în care Rusia foloseşte referiri la arme nucleare în disputele publice", a declarat un diplomat NATO.

Subiectul strategiei nucleare a NATO este abordat cu ocazia reuniunii miniştrilor Apărării, aflată în curs la Bruxelles. Statele Unite vor introduce subiectul pe agenda grupului ministerial NATO pentru strategii nucleare.

Potrivit surselor citate, printre modalităţile luate în considerare figurează o mai mare implicare a armelor atomice în exerciţiile militare NATO. De asemenea, vor fi analizate moduri de interpretare a avertismentelor cu caracter nuclear făcute de Rusia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO