Business Internaţional

Nici bogaţii nu mai au bani: Una dintre cele mai mari proprietăţi din Beverly Hills, care a aparţinut fondatorului Herbalife, a fost vândută cu 100.000 de dolari faţă de 1 miliard, preţul iniţial

 Nici bogaţii nu mai au bani: Una dintre cele mai mari...

Autor: Iulian Tenchiu

01.09.2019, 01:19 2636

Proprietatea intitutlată „The Mountain”, situată în Beverly Hills, şi care a aparţinut lui Mark Hughes, părintele Herbalife, a fost vândută joia trecută la licitaţie pentru 100.000 de dolari. Parcela a făcut timp de un an obiectul unei epopee financiare la care a luat parte inclusiv Jeff Bezos, pentru că în 2018 preţul de achiziţie a fost stabilit la un miliard de dolari, scrie The Wall Street Journal.

Bezos era interesat de achiziţionare acestei parcele de pământ, însă costurile exagerate l-au făcut pe directorul executiv al Amazon să dea înapoi. Jeff Bezos nu a fost singurul interesat de această proprietate, nume sonore din cinematografia americană, cum ar fi Tom Cruise, au luat în considerare această achiziţie.

Licitaţia s-a organizat la Civic Center Plaza din Pomona, California, iar ofertanţii au fost sfătuiţi să plătească fie în cash fie cu cecul, în cazul achiziţionării.

„Suntem dezamăgiţi că proprietatea va fi scoasă la licitaţie, pentru că nu va aduce la fel de mulţi bani ca în cazul în care ar fi fost tranzacţionată printr-un proces organizat de vânzare”, a declarat Hamid Rafatjoo, avocat al creditorilor nesiguri, aşa cum au fost avocaţii şi consultanţii care s-au ocupat de tranzacţie.

Primul proprietar al parcelei a fost Shams Pahlavi, sora ultimului şah din Iran, cunoscut sub numele de Mohammad Reza Pahlavi, iar aceasta a intrat în posesia proprietăţii la finalul anilor ’70. Către finalul anilor ’80, mai exact în 1987, proprietatea a fost cumpărată de o stea a televiziunii din acele timpuri, Merv Griffin, care la 10 ani mai târziu i-a vândut-o fondatorului Herbalife, pentru 8,5 mil. dolari. Potrivit celor care s-au implicat în licitaţie, şi care cunoşteau istoria proprietăţii, Mark Hughes plănuia să construiască un impozant conac mediteranean pe acel pământ.

Visul lui Hughes nu s-a împlinit niciodată pentru că în 2000, la 44 de ani, fondatorul Herbalife a fost găsit mort pe moşia sa din Malibu, din cauza unei combinaţii letale de alcool şi medicamente, mai scrie The Wall Street Journal.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO