Business Internaţional

China a observat prin satelit noi posibile fragmente ale avionului dispărut al Malaysia Airlines

China a observat prin satelit noi posibile fragmente ale...

Autor: Mihai Draghici

22.03.2014, 12:31 135

China deţine imagini filmate prin satelit care surprind noi fragmente ce ar putea aparţine avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines dispărut de două săptămâni, anunţă autorităţile malaysiene, citate de AFP.

"Ambasadorul Chinei în Kuala Lumpur a primit imagini prin satelit cu obiecte plutitoare pe 'culoarul aerian sud'; vor fi trimise nave pentru verificarea zonei", a declarat ministrul malaysian al Transporturilor, Hishammuddin Hussein.

Navele şi aeronavele trimise în zona din sudul Oceanului Indian unde au fost observate obiecte suspecte nu au găsit nimic deocamdată, iar experţi australieni au explicat că este posibil ca părţile aeronavei să se fi scufundat între timp.

Avionul Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines a dispărut pe 8 martie, în timp ce se deplasa de la Kuala Lumpur spre Beijing. La bordul avionului erau 239 de pasageri şi membri ai echipajului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO