Business Internaţional

Nokia şi-a dat afară CEO-ul şi a adus un executiv de la Microsoft

Nokia şi-a dat afară CEO-ul şi a adus un executiv de la Microsoft

Autor: Constanta Catalina Apostoiu

12.09.2010, 23:10 148

Compania finlandeză Nokia, cel mai mare producător de telefoanemobile din lume, l-a desemnat pe Stephen Elop, directorul divizieide business a companiei Microsoft, în poziţia de director executiv,scrie BBC News.

Elop, primul director de origine străină care va conduce Nokia,îl va înlocui pe Olli-Pekka Kallasvuo, care deţinea poziţia dinanul 2006. Decizia ar putea marca o schimbare radicală de strategieîn cadrul companiei.

În iulie, Nokia raporta profituri în scădere cu 40% aferentetrimestrului doi, în condiţiile în care compania a depus eforturimari pentru a-şi menţine poziţia de lider pe piaţasmartphone-urilor.

Kallasvuo a fost supus unor presiuni în creştere de a demisionaîn acest an după ce Nokia a emis două avertizări legate de profit,iar preţul acţiunilor sale a scăzut cu peste 40% în perioadamartie-iunie.

Elop va prelua noua poziţia în cadrul Nokia pe 21 septembrie. Elpărăseşte actuala poziţie din cadrul Microsoft după numai 20 deluni petrecute în cadrul gigantului american de software. "Board-ulNokia crede că Stephen dispune de experienţa potrivită şicapacităţi de leadership pentru a concretiza întreg potenţialulNokia", a declarat preşedintele Nokia, Jorma Ollila.

Producătorul finlandez se bazează pe experienţa lui Elop îndomeniul software-ului şi disponibilităţii sale de a restructurabusinessuri, în contextul în care încearcă să-şi îmbunătăţeascărezultatele pe piaţa telefoanelor mobile. Experienţa lui Elop arputea ajuta Nokia să experimenteze mai mult în domeniul software şisă confere telefoanelor sale caracteristici similare celor de carerivalii săi Apple şi Google se folosesc pentru a-şi asiguraloialitatea consumatorilor.

"Dificultăţile cu care se confruntă Nokia sunt bine înţelese", adeclarat Elop, 46 de ani. "Rolul meu este să le aduc la suprafaţă,să mă asigur că le vom elimina în mod eficient, că luăm deciziiferme şi ducem organizaţia mai departe în mod agresiv."

Deşi la Nokia, Elop va continua să lucreze şi cu Microsoft.Nokia şi Microsoft au căzut de acord să includă o versiune mobilă aOffice în telefoanele Nokia.

Fostul CEO va rămâne în cadrul Nokia pe poziţia de directornon-executiv al board-ului companiei. El va primi salariul pe 18luni, în valoare de 4,6 milioane de euro drept plăţicompensatorii.

Cine este Stephen Elop

  • Părăseşte actuala poziţie de director al diviziei de business aMicrosoft după numai 20 de luni petrecute în cadrul gigantuluiamerican.
  • S-a alăturat companiei Microsoft în anul 2008 şi a fost membrual echipei de conducere care stabileşte strategia şi direcţiaMicrosoft.
  • Înainte de a se alătura Microsoft, a fost director deoperaţiuni în cadrul Juniper Networks.
  • Înainte de Juniper, a lucrat în cadrul Adobe Systems.
  • S-a alăturat companiei Adobe după achiziţia în 2005 aMacromedia Inc., unde deţinea poziţiile de preşedinte şi CEO.
  • La începutul carierei a deţinut o serie de poziţiiexecutive.
  • A absolvit McMaster University din Hamilton, Ontario.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO