Business Internaţional

O nouă tranşă de jumătate de milard de euro pentru Ucraina de la Comisia Europeană

O nouă tranşă de jumătate de milard de euro pentru...

Autor: Mihai Draghici

03.12.2014, 19:55 72

"Comisia Europeană, în numele Uniunii Europene, a trimis 500 de milioane de euro Ucrainei, în cadrul programului de asistenţă macroeconomică", anunţă Executivul UE într-un comunicat oficial.

Până în primăvară, Ucraina va mai primi încă 250 de milioane de euro din partea Uniunii Europene.

"Europa respectă promisiunile de solidaritate faţă de Ucraina. Oferim un sprijin esenţial poporului ucrainean într-o perioadă dificilă pe plan economic şi social", a declarat comisarul UE pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici.

"În schimb, este esenţial ca Ucraina să menţină ritmul reformelor pentru crearea unui mediu prosper şi durabil pentru toţi ucrainenii", adaugă Moscovici.

Reformele solicitate de Uniunea Europeană vizează gestionarea finanţelor publice, combaterea corupţiei, fiscalitatea, energia şi sectorul financiar.

Uniunea Europeană a promis un ajutor de 1,6 miliarde de euro destinat Ucrainei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO