Business Internaţional

OCDE prevede un viitor sumbru pentru tarile din zona euro

15.07.2005, 18:49 14

Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare in Europa (OCDE) si-a exprimat ingrijorarea in ceea ce priveste perspectivele economice ale tarilor din zona euro, din cauza amanarii reformelor structurale, scrie EUObserver.

Clubul celor mai bogate 30 de tari, cu sediul la Paris, a publicat un raport privind dezvoltarea economica a celor 12 state membre ale uniunii monetare europene.

Documentul mentioneaza ca progresul economic din aceasta zona va ajunge la jumatatea nivelului actual in douazeci de ani, daca guvernele tarilor esueaza sa implementeze reformele necesare.

Lipsa de integrare pe piata serviciilor, aceasta fiind foarte segmentata, este unul din principalele motive pentru care oportunitatile de dezvoltare din zona euro sunt inca neexploatate.

De asemenea, conform OCDE, flexibilitatea pietei muncii va largi drumul catre actiunile legate de politica monetara, care ar putea sa reduca costurile de productie, usurand procesul de controlare a inflatiei.

In ceea ce priveste practicile bugetare, grupul a indicat esecul mai multor tari de a respecta regulile zonei euro, adaugand ca guvernele ar trebui sa "arate un grad mai mare de control al legilor fiscale", sprijinite de institutii bugetare solide.

Ministrii de finante ai Uniunii Europene au aprobat luarea unor actiuni disciplinare impotriva Italiei si a Portugaliei si au avertizat Germania si Franta ca vor depasi limita de 3% a deficitului bugetar. Germania se indreapta catre 3,7% in 2005 si 3,4% in 2006.

Consiliul Ecofin va trebui sa decida daca va redeschide procedurile de incalcare a limitei de 3% impotriva celor doua tari, dupa ce au fost suspendate in 2003.

Raportul OCDE a indicat ca "ameliorarea conditiilor de munca pentru sectorul de inovatii este foarte importanta pentru relansarea cresterii economice".

Un anunt similar a fost facut si de Gordon Brown, ministrul de finante al Marii Britanii, catre comitetul economic si monetar al Parlamentului European. Brown a evidentiat ca economiile UE nu au reusit sa reabiliteze persoanele fara loc de munca, mai mult de jumatate din cei 20 de milioane de someri fiind inactivi. Ministrul britanic a sugerat ca, atat la nivel national, cat si european, cheltuielile sa fie focalizate pe ameliorarea cercetarii, educatiei, inovatiei si a training-urilor, pentru a pregati mai bine cetatenii sa-si schimbe locul de munca in eventualitatea unor restructurari.

"Numai daca vom investi in educatie, infrastructura si stiinta vom fi capabili sa ne intrecem cu alte economii aflate in plina ascensiune", adauga Brown.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO