Business Internaţional

Parlamentar rus: Marea Britanie va fi distrusă dacă va intra într-un conflict nuclear cu Rusia

Parlamentar rus: Marea Britanie va fi distrusă dacă va...

Autor: Mihai Draghici

25.04.2017, 15:11 254

Michael Fallon, ministrul britanic al Apărării, a declarat luni, pentru BBC, referindu-se la strategiile britanice de apărare: "În circumstanţele cele mai extreme, nu se poate exclude posibilitatea utilizării armelor nucleare ca atac iniţial".

Afirmaţiile lui Michael Fallon despre un atac nuclear preventiv necesită "un răspuns dur", a reacţionat Franţ Klinţevici, prim-vicepreşedinte al Comisiei pentru Apărare din Consiliul Federaţiei, Camera superioară a Parlamentului Rusiei.

"În cel mai bun caz, ameninţarea lui Fallon trebuie văzută ca o formă de război psihologic. (...) În cazul în care Marea Britanie va ataca o putere nucleară, naţiunea va fi pur şi simplu ştearsă de pe faţa pământului de riposta atomică, ţinând cont de faptul că (Marea Britanie -n.red.) nu este un teritoriu prea vast", a ameninţat Klinţevici.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO