În toată lumea rasună vocile clienţilor nemulţumiţi ai băncilor, dobânzile mici aducând pierderi celo care deţin depozite bancare, scrie CNBC.
Bill Taren, un pensionar din apropiere de Orlando, SUA, a descoperit în august că banca îi acordă o dobândă anulă de 0,4 % la depozitul său, cu toate că rata inflaţiei a fost în medie de 2,8% anul trecut. Prin urmare, el şi soţia sa au hotărât să-şi ţină banii la saltea, deoarece astfel vor avea cel puţin acces permanent la bani.
Jeanne şi Andre Bussiere, din oraşul francez Annecy, au o pensie stabilă şi un cont cu dobânda la depozit de 2% - "o nimica toată" au spus ei - chiar dacă indicele preţurilor de consum a crescut în medie cu 2,5% anul trecut.
Jiang Rong, specialist în IT din oraşul chinez Xiamen, consideră că mai degrabă s-ar întoarce la afaceri speculative pe piaţa imobiliară decât să-şi vadă economiile "ofilindu-se" în bancă. Şi în China costul vieţii creşte mai repede decât profitul din economii, restaurantele locale aproape dublându-şi preţurile.
Nu este nicio coincidenţă că dobânzile au scăzut în toate părţile lumii. Ratele de dobândă se stabilesc nu doar liber pe piaţă dar şi de către guverne. În acest moment, guvernele spun că au un motiv întemeiat să se împrumute la cel mai mic preţ posibil. Agenţiile internaţionale de rating şi analiştii avertizează că Germania, cea mai mare economie europeană, va intra în recesiune până la sfârşitul anului.
Cu toate că dobânzile mici îi afectează pe cei care trăiesc de pe urma economiilor din bănci, ele sunt un lucru bun pentru oricine care împrumută bani, precum guvernele.
De-a lungul timpului, dobânzile sub nivelul ratei inflaţiei permit statelor să-şi refinanţeze sau să-şi achite datoria. Statele nu mai sunt astfel nevoite să recurgă la reducerea cheltuielilor şi majorarea taxelor.
Pe lângă menţinerea dobânzilor la nivel scăzut, guvernele utilizează şi alte strategii pentru a atrage finanţare pentru datoriile lor de la creditori precum băncile şi fondurile de pensii.
Cu alte cuvinte consumatorii subvenţionează statul, fără să fie măcar conştienţi de acest lucru. Economiştii compară acest fenomen cu o taxă ascunsă pe averea populaţiei.
"Dacă întrebaţi o bancă centrală dacă aşa fac şi de ce fac aşa, vor spune <<Nu, doar încercăm să facem economia să meargă, ajutănd sectorul privat să se împrumute mai uşor>>", a afirmat Neal Soss, economist şef la banca elveţiană Credit Suisse. Un silogism este exemplificativ pentru această situaţie: Guvernul face legile. Guvernul are nevoie de bani. Aşadar de ce să ne mirăm dacă legile te încurajează să împrumuţi bani guvernelor , a mai afirmat el.
Nu este prima dată când guvernele au beneficiat de pe urma dobânzilor mici, fenomen pe care economiştii îl numesc "Represiune Financiară".
În următoarele trei decenii şi jumătate de după cel de-Al Doilea Război Mondial, dobânzile în ţările dezvolate s-au situat în medie sub 0%, după ajustarea faţă de inflaţie. Acest lucru a ajutat Europa, Statele Unite ale Americii şi Japonia să-şi reducă o mare parte din datoriile de război, în măsura în care economiile lor creşteau mai repede decât se diminuau datoriile.
"Diferenţa constă în faptul că în perioada postbelică a existat o creştere economică puternică, cu investiţii de capital pe tot Continentul pe fondul unei stabilităţi demografice ", a spus Stefan Hofrichter, economist şef la Allianz Global Investors. "Aceste elemente nu mai există neaparat astăzi", a afirmat el.
Din acest motiv economiştii nu sunt atât de siguri că această strategie va avea iar succes.
Guvernele au mai multe mecanisme prin care îşi menţin costurile împrumuturilor reduse.
Guvernul chinez poate da un singur telefon să dicteze băncilor cât de mult vor împrumuta şi la ce preţ.
"Obligându-le să împrumute la o dobândă mică, Banca Centrală a Chinei colectează taxe mari de la bănci ", spune Nicholas R.Lardy, cercetător la Institul Internaţional de Economie Peterson.
Dobânzile ajustate în funcţie de rata inflaţiei la depozitele de un an sunt sub 0% de la sfârşitul lui 2003. China controlează strict fluxul de bani care poate ieşi din ţară şi astfel investitorii nu pot cauta dobânzi mai avantajoase în alte ţări.
Ţările democrate folosesc alte strategii. În Irlanda şi Franţa s-a impus fondurilor de pensii să investească mai mult în titlurile guvernamentale. În Spania, băncile fragile au fost obligate să împrumute guvernul, ceea ce implică diminuarea dobânzilor la depozite.
Şi în Statele Unite, Rezerva federală (FED) cumpără obligaţiuni de stat pentru a menţine dobânzile la un nivel mai mic chiar şi decât cel care s-ar fi format liber pe piaţă.
În cei patru ani de când Statele Unite au stabilit dobânda cheie la 0%, guvernul a economisit mii de miliarde de dolari din dobânzi. Dacă dobânzile ar fi astăzi cât cele din 2007, Trezoreria ar plăti de două ori mai mult pentru a-şi acoperi datoriile.
Inflaţia în Statele Unite este printre cele mai scăzute din istorie, dar dobânzile sunt atât de mici încăt cei care au depozite la bănci sunt în pierdere. Orice politică economică are atât beneficiari cât şi dezavantajaţi şi este puţin probabil ca autorităţile responsabile de politica monetară să sacrifice intenţionat fondurile pensionarilor fie pentru a stimula economia, fie pentru a reduce datoria guvernamentală.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
