Business Internaţional

„Pe termen lung, o monedă slabă este orice numai un instrument sigur de creştere şi prosperitate nu“

„Pe termen lung, o monedă slabă este orice numai un...

Autor: Bogdan Cojocaru

16.03.2015, 20:15 2548

Analiştii puternicei bănci americane Goldman Sachs au calculat că euro va ajunge la acelaşi nivel cu dolarul în şase luni după care îşi va continua deprecierea, iar cei ai băncii nipone Nomura cred că monedele pot ajunge la paritate în două luni.

Pe măsură ce euro îşi continuă declinul faţă de dolar, împins de politicile monetare de ultimă instanţă ale BCE, apar tot mai multe pariuri şi estimări privind cursul final de schimb şi efectele pozitive pentru companiile europene care până acum erau dezavantajate pe pieţele internaţionale de energia europeană scumpă, dar şi avertismente că lucrurile ar putea să scape de sub control.

Euro a ajuns ieri pe pieţele asiatice la 1,0457 dolari, cel mai slab nivel de după ianuarie 2013, şi după ce de la începutul anului s-a depreciat cu 13% este pe cale să înregistreze cel mai abrupt declin trimestrial de când a fost introdus în circulaţie. Dependenţa zonei euro de exporturi – livrările în afara Europei echivalează cu aproape 50% din PIB-ul regiunii – face ca deprecierea să fie binevenită, în special pentru că stimulează creşterea veniturilor exportatorilor, notează Bloomberg.

Pe baza acestei idei, la care se adaugă perspectiva ca firmele americane să fie slăbite de aprecierea dolarului – creşterea din ultimele opt luni a dolarului este cea mai rapidă din cel puţin ultimii 40 de ani -, bursele din zona euro au atins ieri noi vârfuri. Bursa de acţiuni de la Frankfurt a trecut pentru prima dată în istorie peste pragul de 12.000 de puncte.

 

Euro îşi va continua declinul

Analiştii de la Nomura apreciază că, în timp ce posibilitatea frânării ascensiunii dolarului creşte, „este foarte probabil ca euro să-şi continue declinul în umătoarele săptămâni şi luni. Credem că paritatea sau chiar un nivel de 0,95 de dolari pentru un euro sunt foarte posibile într-o lună sau două“. Euro nu a mai fost la paritate cu dolarul din 2002.

Analiştii de la Goldman Sachs notează că în timp ce euro se retrage din faţa dolarului în urma anunţării planului de achiziţii masive de obligaţiuni de către BCE, schimbările care urmează în politica monetară a SUA şi ieşirile din portofoliile rezidenţilor din zona euro vor acţiona ca factori de depreciere pentru euro.

Analiştii băncii americane au calculat că euro va ajunge la 1,02 dolari, 1 dolar şi 0,95 dolari în trei, şase, respectiv 12 luni, şi la 0,85 de dolari şi 0,80 dolari la sfârşitul anului 2016, respectiv 2017. Acestea ar fi niveluri scăzute record pentru euro.

Economiştii de la ING au explicat că o depreciere de 10% a euro faţă de celelalte monede majore adaugă 0,3 puncte procentuale la PIB-ul zonei euro. Euro a scăzut deja cu 9,6% în ultimele trei luni faţă de un coş cu 10 valute.

Nu toţi analiştii cred că deprecierea euro va fi o poveste cu final fericit pentru toată lumea. Peter Dixon, de la Commerzbank, a spus că euro slab nu va fi un stimul puternic pentru economia zonei euro având în vedere că economiile mai slabe de la periferie nu sunt exportatori majori, sau că exportă mai ales în UE, iar cererea la nivel global este încă slabă.

 

Pericolele

Programul de achiziţii de active al BCE riscă „să întreacă măsura“, iar „declinul euro faţă de dolar este mai mare decât ne-am aşteptat“, a avertizat Ignazio Visco, guvernatorul băncii centrale a Italiei.

Stefan Kooths, analist al Institutului Kiel pentru Economie Globală, a avertizat şi el că „din momentul în care ţările din afara zonei euro încep să-şi slăbească artificial propriile monede, ne-am putea împotmoli într-o spirală a deprecierii, care va arunca economia mondială în haos“, scrie Deutsche Welle.

Deprecierea nu este un simplu program de stimulare, continuă Kooths. „Ar putea fi efecte positive pe termen scurt. Dar pe termen lung, o monedă slabă este orice numai un instrument sigur de creştere şi prosperitate nu“.

Slăbirea euro a fost cerută de mult timp cu insistenţă de guverne precum cel de la Paris, care cred că astfel exporturile lor vor deveni mai atractive ca preţ pe pieţele din afara zonei euro. Exporturile mai mari ar aduce un plus de creştere unor economii care sunt greu de reformat.

Preşedintele Franţei Francois Hollande a declarat că acum moneda unică europeană a ajuns la „o paritate bună“, notează Le Monde. Într-un interviu publicat luni de Les Echos, ministrul francez de externe Laurent Fabius, spune că un nivel bun pentru euro este acela de paritate în raport cu dolarul.

„Care este nivelul bun? Probabil cel de paritate în care 1 euro â 1 dolar. Bineînţeles, trebuie ca această situaţie să dureze pentru a produce efecte serioase“, a spus Fabius. Spre deosebire de Germania, comerţul Franţei ţinde să se concentreze mai mult pe zona euro.

Laurent Fabius, ministrul francez de externe: „Care este nivelul bun? Probabil cel de paritate în care 1 euro â 1 dolar. Bineînţeles, trebuie ca această situaţie să dureze pentru a produce efecte serioase“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO