Business Internaţional

Piaţa criptomonedelor revine în forţă: Bitcoin trece de pragul de 8.000 de dolari pentru prima dată în ultimele trei luni. Ce monede au înregistrat cele mai mari creşteri

Piaţa criptomonedelor revine în forţă: Bitcoin trece...

Autor: Alex Ciutacu

24.07.2018, 14:00 305

Revenirea pieţei de criptomonede continuă marţi şi duce bitcoinul, cea mai mare monedă digitală din punct de vedere al capitalizării de piaţă, peste pragul de 8.000 de dolari.

Cea mai urmărită monedă digitală se tranzacţiona marţi la ora 14.00 la valoarea de 8.100 de dolari, în creştere cu 5,3% în ultimele 24 de ore, la o capitalizare de piaţă de 139 de miliarde de dolari, potrivit platformei coinmarketcap.com.

Ethereum, a doua monedă din punct de vedere al capitalizării de piaţă, a crescut cu 2%, tranzacţionându-se la 473 de dolari, la o capitalizare de piaţă de 47 de miliarde de dolari, în timp ce XRP (Ripple) a crescut cu 1%, la 0,45 dolari, cu o capitalizare de piaţă de 18 miliarde de dolari.

Cele mai mari creşteri din piaţă au fost înregistrate de Bitcoin Private, Zcash şi Mithril, cu 34,4%, respectiv 11,6% şi 11%, în timp ce cele mai drastice scăderi au fost înregistrate în ultimele 24 de ore de Bitcoin Diamond cu 47,5%, Aion şi Kin cu 9,2%, respectiv 8,9%.

Potrivit platformei, capitalizarea totală a pieţei criptomonedelor se ridică la 296,5 miliarde de doalri, cu 1.664 de monede digitale listate pe platformele de exchange.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24