Business Internaţional

Premierul britanic, Theresa May: Termenii adoptaţi de liderii UE demonstrează că negocierile privind Brexit vor fi dificile

Premierul britanic, Theresa May: Termenii adoptaţi de...

Autor: Olimpia Nicolae

30.04.2017, 19:01 275

Liderii UE au aprobat liniile directive ale negocierilor pentru Brexit şi i-au avertizat pe britanici să nu aibă "iluzii" despre faptul că-şi vor putea asigura rapid o nouă relaţie pentru a-şi menţine accesul pe pieţele UE.

”Ceea ce asta demonstrează, precum şi alte comentarii primite din partea liderilor europeni, este că urmează să fie momente când aceste negocieri vor fi dure”, a declarat May pentru un post de televiziune britanic.

May şi-a reafirmat de asemenea poziţia că este pregătită să se retragă din negocierile pentru Brexit în lipsa unui acord convenabil cu Bruxellesul.

Angela Merkel a transmis anterior Marii Britanii să nu îşi facă "iluzii" privind obţinerea unui statut avantajos după ieşirea din UE.

După referendumul prin care britanicii au decis la limită ieşirea din UE, liderii europeni au cerut Marii Britanii să declanşeze rapid procedura Brexit, pentru evitarea incertitudinii, dar Theresa May a tergiversat activarea clauzei Articolului 50 al Tratatului Lisabona până când situaţia i s-a părut a fi convenabilă pentru Londra. Însă, la scurt timp după declanşarea procedurii Brexit, Theresa May a fost nevoită să convoace alegeri parlamentare anticipate, situaţie care ar putea afecta negocierile cu Bruxellesul.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO