Business Internaţional

Preşedintele Cehiei: Rusia ar putea deveni membră a Uniunii Europene în următorii 20 de ani

Preşedintele Cehiei: Rusia ar putea deveni membră a...

Autor: Mihai Draghici

12.05.2015, 17:01 126

"Rusia ar putea deveni membră a Uniunii Europene, dat fiind că economiile noastre sunt complementare. Rusia are nevoie de tehnologie modernă, iar Uniunea Europeană are nevoie de resurse energetice", a explicat Milos Zeman, potrivit site-ului agenţiei Sputnik.

Referindu-se la situaţia politică din Rusia, Zeman a apreciat că această ţară este "în general o democraţie".

"În primul rând, sunt alegeri libere. În al doilea rând, există partide politice. Există opoziţie, nu este mare, dar este problema lor, responsabilitatea lor. În plus, democraţia constă şi în descentralizare şi în autoguvernare la nivel regional. Şi mai important este să ai un sistem de distribuire a puterii în care zonele regionale se bucură de o libertate maximă - cred că aceasta este democraţia", a spus Milos Zeman.

Preşedintele Cehiei a participat la parada organizată sâmbătă la Moscova cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la victoria împotriva Germaniei naziste.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO