Business Internaţional

Pretul orezului, la un nou nivel record

01.05.2008, 20:24 15

Orezul a atins un nou pret record pe pietele din Asia, ca urmare a temerilor potrivit carora embargoul impus de catre cei mai importanti producatori din regiune va afecta aprovizionarea la nivel global, scrie BBC News. Pretul orezului cu livrare in iulie a atins nivelul de 49,49 dolari/100 de kilograme, spre sfarsitul sedintei de tranzactionare inregistrand o usoara scadere. Temerile referitoare la scaderea cantitatilor de orez existente pe piata internationala au fost amplificate dupa ce India si Vietnam au anuntat ca vor restrictiona exporturile de orez. In acelasi timp este de asteptat ca Thailanda, cel mai mare exportator de orez la nivel mondial, sa adopte o politica similara. De asemenea preturile la soia, porumb si grau inregistreaza majorari semnificative, in conditiile in care productia de cereale la nivel global este afectata de cresterile preturilor la carburanti, de vremea nefavorabila si de alocarea din ce in ce mai multor terenuri plantatiilor destinate fabricarii de bio-combustibili.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO