Business Internaţional

Preţurile bunurilor în Europa Centrală şi de Est sunt aproape la fel. Diferă doar salariile

Preţurile bunurilor în Europa Centrală şi de Est sunt aproape la fel. Diferă doar salariile
10.08.2010, 23:43 32

Cheltuielile de zi cu zi ale românilor, ungurilor sau cehilorsunt similare, în linii mari. Nu acelaşi lucru se poate spune însădespre salarii, care diferă destul de puternic de la ţară la ţară.Dintre cele cinci state analizate de ZF, România şi Bulgaria pot ficonsi­derate însă ceva mai ieftine.
Dacă, spre exemplu, în Ungaria sau Polonia o seară în oraş în doi,cu masă la restaurant, băutură, bilete de cinema şi taxi dus-întorsajunge la circa 40 de euro, în România, aceasta costă, în medie, 35de euro, potrivit calculelor realizate de ZF pe baza datelorNumbeo.com, cea mai mare bază de date gratuită de pe internetrefe­ritoare la costurile vieţii şi ale proprie­tăţilor.
La nivelul regiunii, cea mai ieftină masă la restaurant pentru douăpersoane poate fi luată în România, pentru aproape 16 euro, în timpce în Polonia aceasta costă puţin peste 20 de euro, potrivitNumbeo.com. Şi în ceea ce priveşte transportul, atât în comun, câtşi privat, cu taxiul, în România se practică cele mai mici tarife,deşi carburanţii au aproximativ acelaşi preţ în toate cele cincistate analizate de ZF.
Ca regulă, ţările ce au aderat la Uniunea Europeană în valul din2004 au salarii chiar şi duble faţă de cele oferite în cele douăţări care au intrat în Uniune la 1 ianuarie 2007 - Bulgaria şiRomânia. Potrivit agenţiei de statistică a Uniunii Europene,Eurostat, dacă în România salariul minim în 2010 este de circa 140de euro, în Polonia acesta ajunge la 321 de euro.
La fel de "mare" com­parativ cu nivelul din România este şisalariul minim din Cehia, de 302,19 euro, precum şi cel din Ungaria- 271,8 euro. Numai bulgarii au un salariu minim mai mic decât alnostru, de "doar" 122,71 euro. Situaţia stă similar şi în cazulsalariilor medii.
Dacă în România, stat ce a aderat la Uniunea Europeană la 1ianuarie 2007, salariul mediu brut lunar este de 445 de euro, înPolonia, ţară ce face parte din gruparea integraţionistă începândcu 2004, indicatorul este cu peste jumătate mai mare, mai preciscirca 700 de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO