Companii

Producătorul de inputuri Agroland Agribusiness, venituri de 51 mil. lei şi profit net de 1,7 mil. lei. Creşteri de 130%, respectiv 41%

Producătorul de inputuri Agroland Agribusiness, venituri...

Autor: Eduard Ivanovici

18.11.2022, 18:34 275

Agroland Agribusiness (simbol bursier AAB), companie antreprenorială românească, parte a grupului Agroland, specializată în vânzarea de inputuri pentru agricultură, a raportat venituri din exploatare de 51,1 milioane de lei în primele nouă luni din 2022, o creştere cu 130% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

EBITDA a fost în valoare de 3,2 milioane de lei, o apreciere cu 110%, iar profitul net a ajuns la 1,7 milioane de lei, un avans de 41%, reiese dintr-un comunicat de presă.

„În cel de-al treilea trimestru al anului, echipa Agroland Agribusiness a reuşit să păstreze în portofoliul de clienţi fermierii tradiţionali, care lucrează suprafeţe medii-mari, cu mulţi dintre care a început colaborarea în perioada similară din 2021. În plus faţă de aceştia, am înregistrat o creştere a numărului de clienţi facturaţi de la 215 în 9L/2021, la 286 în 9L/2022. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, valoarea tranzacţiilor a crescut datorită extinderii accelerate a ariei de acoperire cu reprezentanţi de vânzări ai Agroland Agribusiness, dar şi diversificării portofoliului de servicii şi produse destinate înfiinţării culturilor”, spune Florin Radu, director general al Agroland Agribusiness. 

Activitatea de trading cu cereale a companiei a fost puternic influenţată de factorii externi, printre care conflictul din Ucraina şi piaţa valutară, aspecte care au afectat formarea preţului şi disponibilitatea fermierilor de a vinde marfa recoltată, acestea fiind coroborate cu scumpirile din piaţa de inputuri şi cu seceta severă.

Cantităţile mari de marfă din Ucraina care au intrat cu preţuri mici pe piaţa din România au influenţat negativ preţurile produselor agricole din ţară, scrie compania în comunicat. În ciuda faptului că, în mod tradiţional, România este un exportator de rapiţă, grâu, floarea-soarelui şi porumb, în acest an au fost importate mari cantităţi din categoriile de produse agricole menţionate.

„La nivelul cifrei de afaceri, cea mai mare creştere a fost înregistrată la fertilizanţi, o majorare cu 123% în primele nouă luni din 2022, până la 23,8 milioane de lei, urmată de activitatea de trading de cereale, care a generat venituri de 12,8 milioane de lei, o creştere de peste 40 de ori. A treia cea mai mare contribuţie la venituri a fost adusă de pesticide, 11,7 milioane de lei, o creştere de 18%, urmată de vânzarea de seminţe, cu 7,9 milioane de lei, o apreciere cu 40% ”, adaugă Florin Radu.

Conform datelor Agroland Agribusiness, anul agricol în curs a fost influenţat într-o mare măsură de secetă, care a afectat atât culturile de cereale, cât şi pe cele de oleaginoase. Seceta din timpul verii a avut un impact major în special asupra culturilor din zonele din estul şi sud-estul României. Restul regiunilor au fost influenţate indirect şi într-o măsură mai mică, în special în ceea ce priveşte recolta mai scăzută şi calitatea acesteia, pierderi care au fost acoperite parţial de preţul ridicat al cerealelor, raportat la costurile per hectar pentru înfiinţarea culturilor respective.

Odată cu finalul celui de-al treilea trimestru, seceta prelungită s-a extins gradual şi în zonele de sud şi sud-vest, existând regiuni, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în care se manifestă o secetă pedologică puternică şi extremă, precum Moldova, Dobrogea şi zone din Muntenia. Acest context creează consecinţe negative asupra culturilor de toamnă, în special în ceea ce priveşte ritmul de creştere şi procesele vegetative ale acestora, care vor fi mai lente, argumentează reprezentanţii Agroland Agribusiness. În plus, preţul grâului a crescut la bursa europeană peste pragul de 350 de euro per tonă abia la sfârşitul lunii septembrie, înregistrând la acel moment cea mai mare valoare din ultimele trei luni. Acelaşi trend de creştere a avut şi preţul porumbului, dar, din cauza faptului că preţul final la fermier a fost mai mic, acesta nu a mai vândut marfa.

Astfel, la nivelul lui 30 septembrie 2022, se înregistrează stocuri mari de cereale, care generează pentru fermieri atât costuri de depozitare, cât şi de finanţare. În aceste condiţii, care includ şi seceta prelungită din această toamnă, problema cea mai stringentă pentru fermieri este reprezentată de finanţare, existând o nevoie de două ori mai mare în comparaţie cu anii trecuţi. Prin urmare, din experienţa companiei, atât distribuitorii, cât şi băncile limitează sumele expuse în sector, încercând să îşi micşoreze riscul financiar. În ceea ce priveşte fermierii, în prezent, aceştia aşteaptă precipitaţiile, care ar putea să le ofere o perspectivă diferită asupra producţiei din 2023, reiese din comunicat.

„În ciuda tuturor dificultăţilor întâmpinate, ne păstrăm optimismul şi avem încredere că vom reuşi în continuare să le oferim fermierilor noştri cele mai favorabile opţiuni de finanţare. Depunem eforturi permanente pentru a-i ajuta pe aceştia în contextul dificil pe care îl traversăm inclusiv prin oferirea de consultanţă pe toate liniile de business, atât din punct de vedere agronomic, cât şi financiar. Suntem la curent cu evoluţia pieţei bursiere, unde sunt aşteptate condiţii favorabile pentru vânzarea stocurilor, iar noi ne aflăm în poziţia de a face oferte competitive în acest sens”, explică Florin Radu.

Acţiunile AAB sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti începând cu data de 15 iunie 2021. Compania are o capitalizarede circa 30 milioane de lei, după ce acţiunile au scăzut cu 14% în 2022, pe un rulaj de 2,2 milioane de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO