Business Internaţional

Profitul Societe Generale, peste asteptarile analistilor

18.11.2005, 19:09 17

Grupul francez Societe Generale a obtinut, in al treilea trimestru al anului 2005, un profit net de 1,13 miliarde de euro, in crestere cu 40% fata de cele 806 mil. euro obtinute in perioada similara a anului trecut, relateaza Bloomberg.

Rezultatul s-a plasat peste estimarile analistilor, conform carora profitul s-ar fi ridicat la numai 963 de milioane de euro anul acesta.

Potrivit Societe Generale, profitul operational net s-a majorat cu 39,7%, la 1,86 mld. euro, in timp ce veniturile au urcat cu 19,6%, la 4,88 mld. euro.

Actiunile bancii au scazut, in schimb, cu 40 de centi, sau 0,4%, pana la 99,6 euro pe actiune, la bursa din Paris. Actiunile sale au urcat, insa, anul acesta cu 34%, banca franceza fiind evaluata la 43 mil. euro.

Profitul celei de-a cincea banci din Europa, in functie de valoarea de piata, au fost impulsionate si de vanzarea actiunilor detinute la institutia spaniola de credit Santander, operatiune care a generat un beneficiu de circa 100 de milioane de euro.

Unul dintre factorii care au contribuit la cresterea din al treilea trimestru a fost si evolutia sectorului bancar.

De asemenea, Societe Generale si Credit Agricole au obtinut castiguri de pe urma activitatii de promovare a privatizarii companiei franceze de utilitati Gaz de France din luna iulie a acestui an.

Societe Generale este a treia banca din Franta, dupa Credit Agricole, ce ocupa prima pozitie, si BNP Paribas. "BNP si Societe Generale sunt bine plasate pentru a putea obtine in viitor beneficii importante", au aratat analistii de la Morgan Stanley. Actiunile BNP Paribas au inregistrat pe parcursul acestui an, o crestere de 25% a valorii actiunilor, in timp ce actiunile Credit Agricole au urcat cu 16%.

In ceea ce priveste sectorul bancar specializat pe credite de consum, profitul Societe Generale, care a continuat sa se extinda in afara Frantei, a crescut cu 19%, pana la 481 de milioane de euro. Banca franceza si-a extins, de curand, activitatea in Rusia si Republica Ceha, pentru a avea acces pe pietele tarilor in curs de dezvoltare.

"Castigurile obtinute de bancile grupului situate in afara Frantei arata cat de inspirate au fost achizitiile facute de Societe Generale in ultimii ani, in special cele din Europa Centrala", a spus Hugues Doumenc, analist al Fideuram Wargny din Paris. Cu toate acestea, specialistii sunt de parere ca banca trebuie sa isi consolideze prezenta pe plan international. Ei spun ca Societe Generale inca se mai bazeaza prea mult pe piata franceza.

Societe Generale este prezenta pe piata romaneasca prin BRD - Groupe Societe Generale, care, la sfarsitul lunii septembrie 2005, avea mai mult de 500 ATM-uri si aproximativ 1.700.000 de clienti activi, persoane fizice si juridice.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO