Un om ca James Cayne, in varsta de 74 de ani, ar putea juca foarte usor intr-un film de Hollywood, in rolul unui lider macho de pe Wall Street. Presedinte al bancii Bear Stearns, Cayne pare foarte autentic.
Pe de alta parte, imaginea sa este un cliseu, intr-atat incat insasi persoana lui isi pierde din credibilitate. In ciuda unei reguli stricte impotriva fumatului, el savureaza tigari de foi in birou. Programul normal de lucru nu-l intereseaza. De multe ori, joia, se urca intr-un elicopter pentru a scapa de zgarie-norii din Manhattan si se duce sa joace golf la clubul sau preferat din New Jersey. Drumul dureaza doar 17 minute, dar costa 1.000 de euro.
Cayne nu renunta la pasiunile sale nici chiar in timpul unei crize majore. In timp ce doua dintre fondurile de hedging pe care le detinea Bear Stearns se prabuseau, in luna iulie a anului trecut, cand inca era director executiv al bancii, el se afla la un turneu de bridge care a durat cateva zile. Subalternii sai se straduiau sa tina cele doua fonduri in viata, insa el era de negasit. La urma urmei, celebrul jucator de bridge ar fi fost deranjat daca i-ar fi sunat telefonul la masa de joc.
De asemenea, Cayne a fost si unul dintre cei mai mari jucatori de pe scena economica mondiala. Aproape nimic, de la preturile scazute pana la profitul aproape inexistent si la panica generala din piata, nu a reusit sa il deranjeze. Nici macar acuzatiile conform carora ar fi obisnuit sa fumeze marijuana destul de des.
"Nu lasati zgomotul sa va deranjeze. Eu n-o fac", le-a scris Cayne colegilor sai intr-o circulara emisa in luna noiembrie a anului trecut. Apoi a anuntat foarte increzator ca mandatul sau de 14 ani la conducerea bancii este "un succes record". La putina vreme dupa aceasta si-a dat demisia din functia de director executiv, insa a ramas presedintele consiliului de conducere.
"Succesul record" s-a sfarsit brusc luna trecuta. Faptul ca James Cayne a parasit in graba un turneu de bridge pentru a ajunge cat mai repede la intalnirea de la sediul bancii din Manhattan nu a fost de niciun ajutor companiei. Bear Stearns, a cincea banca de investitii din SUA, cunoscuta pentru caracterul sau onorabil, pentru aroganta si aerul sau exclusivist, era in pragul prabusirii.
Numai o infuzie de capital in valoare de 30 de miliarde de dolari (19 miliarde de euro) din partea bancii centrale a Americii (Fed) ar mai fi putut salva banca de la ruina. Acum ea a ajuns pe mainile adversarilor, la un pret foarte mic - pe data de 16 martie, JP Morgan Chase a anuntat ca va cumpara Bear Stearns cu 240 de milioane de dolari (151 de milioane de euro). Ulterior, oferta de preluare a fost majorata la peste un miliard de dolari.
Pretul actiunilor Bear Stearns a scazut cu peste 80% intr-o singura zi. Comparativ cu valoarea actiunilor la inceputul acestui an, nu a mai ramas nimic din gloria companiei.
Un astfel de caz este simptomatic pentru imaginea si situatia multor bancheri din intreaga lume, in special cei din centrul financiar al Americii, Manhattan. Acestia erau cei mai bogati dintre cei mai bogati bancheri ai universului financiar. Capitalul lor s-a dovedit a fi numai promisiunea unor tranzactii financiare respectabile si angajamentul ca totul va merge bine la nivel economic mondial. Cu toate acestea, nimic nu a mers bine. Pentru foarte multa vreme - poate chiar prea multa - publicul a fost linistit, industria a fost ridicata in slavi, iar problemele au fost acoperite de minciuni.
Din vara anului trecut, intreaga industrie s-a dovedit a fi ceva mai mult decat o casa de pariuri. O parte din lucrurile care se pierdeau era increderea pe care clientii au investit-o odata cu banii. Numeroase pariuri au fost pierdute, si cu ele, sume uriase de bani, si multa incredere.
Economia mondiala a fost afectata de un numar de evenimente dramatice. La inceput, pierderile se limitau la cateva banci, insa apoi ele au inceput sa se adune si sa atinga cote halucinante in intreg sectorul financiar, in timp ce bancile erau obligate sa reduca valoarea contabila a activelor pe care le detineau cu zeci de miliarde de dolari.
Domnii respectabili, imbracati la patru ace, s-au dovedit a fi ei insisi spargatorii de banci. Sume record au disparut ca prin minune. In a doua jumatate a anului 2007, numai Citigroup a trebuit sa reduca valoarea activelor cu peste 24 de miliarde de dolari (15 miliarde de euro). Nicio banda de hoti n-ar fi putut fura vreodata atatia bani dintr-un seif.
Perceptia asupra magnitudinii faptelor lor s-a diluat pe parcurs. Traderul francez Jerome Kerviel, de pilda, a pierdut 4,9 miliarde de euro din banii Societe Generale. "Nu esti niciodata pe deplin constient de adevarata valoare a sumelor implicate si uneori te pierzi cu firea", a declarat el intr-un interviu.
Banca de investitii Goldman Sachs se asteapta ca industria financiara sa acumuleze pierderi in valoare de peste 705 miliarde de euro (1.100 de miliarde de dolari). Insa asta nu e tot. "Criza aceasta a devenit noua gripa aviara, a infectat absolut tot", a spus Barry Ritholtz, analist la firma Fusion IQ din New York.
Numai directorii executivi s-au dovedit a fi mult mai rezistenti. In SUA, doar doua mari institutii finaciare, Citigroup si Merrill Lynch, si-au inlocuit pana acum directorii executivi. Totusi, desi erau dispretuiti, directorii executivi au plecat cu sume enorme in buzunar. Stan O'Neal, fostul CEO al Merrill Lynch, a primit un pachet compensatoriu in valoare de 103 mil. euro, chiar daca institutia financiara a pierdut sub conducerea sa aproximativ 5,8 mld. euro doar in ultimul an.
Acum, cand increderea in banci este din ce in ce mai mica, la fel de putin este si capitalul. Bancile au sistat deja imprumuturile dintre ele de teama ca nu isi vor putea recupera sumele. Directorii executivi ai tuturor marilor banci de investitii se afla intr-o situatie neobisnuita. Vreme de ani de zile ei au fost arhitectii globalizarii, responsabilitatea lor era de a creste performantele in intreaga lume, ei puteau obtine fara mari eforturi randamente de 20%, 30% sau chiar 40%. Insa marea parte a succesului lor s-a datorat instrumentelor financiare "inovatoare" ce urmau sa infecteze bancile din New York pana in Hong Kong. Acum, bancherii trebuie sa lupte impotriva declinului, sa-si dea seama cum au ajuns sa faca excese si sa accepte esecul personal. Victimele sunt peste tot, iar publicul din toata lumea este consternat.
Publicatia The Wall Street Journal, un admirator al bancilor de investiitii care face acum remarci acide la adresa performantelor lor, a scris de curand ca actiunile JP Morgan au mers mult mai bine anul acesta decat cele ale competitorilor sai - pana la urma, nu au scazut decat cu 13%.
Liderii unei industrii odata atotputernice sunt criticati acum public. De curand, fostul director executiv al Citigroup Chuck Prince si Stan O'Neal de la Merrill Lynch au fost nevoiti sa suporte ridiculizarile si ironiile oamenilor legii in timpul unei intalniri cu Congresul american.
"Atata timp cat se aude muzica, trebuie sa dansezi", spunea Prince in luna iulie a anului trecut, vorbind despre strategia bancii sale. La putina vreme dupa aceea a avut loc prabusirea, iar banca a pierdut 64 de miliarde de euro din valoarea de piata. Pentru Prince n-a fost o problema, dat fiind faptul ca la concediere i s-a oferit un pachet compensatoriu de peste 26 de milioane de euro si un birou, o secretara si un sofer pentru urmatorii ani. Cu toate acestea, chiar si americanii, innebuniti dupa povestile de succes despre cariere uimitoare, s-au saturat de acesti jucatori avari.
Sufera acestia din urma de remuscari? Au regrete? Cel putin in public, acesti scamatori financiari inca neaga realitatea. O'Neal a afirmat la Washington, in fata unor politicieni uimiti, ca pachetul compensatoriu pe care l-a primit era "la nivelul salariilor din industrie". "Orice am reusit sa fac in viata a fost ca rezultat al unei combinatii unice de noroc, multa munca si ocazii care exista numai in aceasta tara", a spus O'Neal.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
