Business Internaţional

Război în Ucraina: Voluntarii şi oficialii ucraineni din Mariupol care refuză să colaboreze cu autorităţile ruse sunt încarceraţi şi executaţi

Război în Ucraina: Voluntarii şi oficialii ucraineni...

Autor: Mediafax

02.06.2022, 16:51 1041

Voluntarii şi oficialii ucraineni care refuză să colaboreze cu autorităţile ruse în oraşul Mariupol ocupat şi în satele din apropiere sunt încarceraţi şi executaţi, potrivit consiliului municipal din Mariupol.

O postare pe Telegram a autorităţii, care îl citează pe primarul Vadym Boychenko, afirmă că un "fals tribunal al RPD [autoproclamata Republică Populară Doneţk]" l-a condamnat pe şeful unui sat la 10 ani de închisoare, în timp ce cel puţin un funcţionar public a fost executat prin împuşcare.

Zeci de voluntari, care au ajutat la evacuarea locuitorilor şi au încercat să livreze alimente şi apă în oraşul blocat în martie şi aprilie, sunt, de asemenea, reţinuţi în închisoarea din Olenivka, afirmă consiliul municipal.

"Un judecător ucrainean aşteaptă, de asemenea, un verdict al falsei republici. Există informaţii că ar fi fost torturat", adaugă acesta.

Între timp, Petro Andriuşcenko, un consilier al primarului din Mariupol, a declarat pe Telegram că trupele de ocupaţie ruse au încercat să accelereze distribuirea paşapoartelor ruseşti în Mariupol.

El a citat "surse" care au declarat că ministerul pentru migraţie al RPD a instruit autorităţile instalate la Moscova în oraş să găsească spaţii în care să fie depuse actele de către rezidenţi pentru a obţine paşapoarte ruseşti.

BBC nu poate verifica independent aceste afirmaţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO