Aliaţii occidentali iau în considerare înăsprirea sancţiunilor contra companiilor chineze care continuă să furnizeze ajutor nonletal pentru maşinăria de război a Rusiei. Invadarea Ucrainei de către armata rusă a adus din nou lumea într-un război rece, iar China întăreşte tabăra estică, antioccidentală.
China insistă şi pe alte regimuri autoritare, dictatoriale sau chiar teroriste, deşi a pornit şi o ofensivă diplomatică pentru încălzirea relaţiilor cu Uniunea Europeană, cea mai mare piaţă comercială pentru produsele Made in China. În acelaşi timp, tensiunile dintre China şi SUA cresc, cele două ţări luptând pentru supremaţie politică şi tehnologică. Supremaţia militară americană nu poate fi contestată, dar poate fi testată. Ce vrea de fapt Beijingul?
În primul rând control asupra unor surse de bogăţii naturale şi energie ieftine şi pe care le poate controla pentru că fără acestea nu poate deveni rapid superputere mondială. Apoi influenţă politică, acces cât mai liber la pieţe de vânzare pentru bunurile şi serviciile pe care le produce şi oferă şi nu în ultimul rând să se asigure că are avantaje militare asupra vecinilor.
După ce autorităţile americane au hăituit companiile chineze de tehnologie, acuzându-le că lucrează pentru guvernul chinez şi că reprezintă o ameninţare pentru siguranţa naţională, Australia a anunţat recent că va înlătura echipamentele de supraveghere chinezeşti instalate în locurile importante pentru apărarea ţării.
Şi Marea Britanie a făcut la fel anul trecut, temându-se că informaţiile înregistrate de aceste echipamente pot fi accesate de guvernul chinez. Dacă este adevărat, aceasta înseamnă că armata rusă are o problemă. În lipsă de aparatură şi componente occidentale, Rusia apelează la importuri chinezeşti pentru fabricarea armelor sale.
Nu-i este teamă de China? Ba da, dar nu are alternative. Şi dacă îi dă ce îi cere are puţine motive de îngrijorare. Invazia din Ucraina trebuie să continue, dar în acelaşi timp există o teamă mai ales în partea de est a ţării de o posibilă invazie chineză, ţinta fiind bogăţiile naturale.
O parte din Siberia rusească a aparţinut cândva Chinei. Unii comentatori cred că într-un fel sau altul Siberia, locul de pe Pământ cel mai bogat în resurse naturale, va ajunge din nou la China, iar pentru aceasta Beijingul nu trebuie decât să „ajute“ Rusia să adâncească conflictul cu Vestul. O Rusie slăbită economic este vulnerabilă la banii Chinei. De asemenea, o Rusie slăbită politic se poate atomiza.
Siberia de Est, deşi bogată în resurse, este săracă şi are o populaţie de doar 14 milioane de locuitori – pământ fără oameni. În schimb, provinciile nordice ale Chinei au 123 de milioane de locuitori, o forţă imensă şi periculoasă - oameni fără pământ. Combinaţia este logică: „un pământ fără oameni pentru oameni fără pământ“, după cum scria în 2015 The New York Times. Expresia este un slogan promovat pentru migraţia evreilor în Palestina, dar astăzi se poate aplica foarte bine şi chinezilor.
Nu degeaba unii analişti cred că Beijingul a pariat încă de la începutul invaziei din Ucraina pe înfrângerea Rusiei. Deocamdată, China ocupă Siberia şi Rusia economic şi tehnologic. Dacă occidentalii demontează camerele de supraveghere Made in China, Rusia le foloseşte pentru identificarea opozanţilor regimului de la Kremlin.
Dacă Occidentul taie legăturile energetice cu Rusia, altele cresc între Rusia şi China. Un exemplu este Puterea Siberiei, un imens gazoduct inaugurat recent care aduce gaze ruseşti în China.
Rusia, dependentă economic de exporturile de petrol şi gaze, devine dependentă de banii Chinei. Companiile chineze deţin mii de hectare de teren împădurit în Siberia şi Orientul îndepărtat, exportând de acolo lemn ieftin. Vor urma probabil şi facilităţi de procesare şi producţie. Luna această, Moscova şi Beijingul au semnat un acord interguvernamental pentru aprovizionarea cu gaze pe „Ruta Orientului îndepărtat“. Autorităţile ruse au spus că vor investi aproape 100 de miliarde de dolari în gazoductele către China. Urmează Puterea Siberiei 2, pe modelul Nord Stream 2 – acum găurit şi nefuncţional - care ar fi trebuit să aducă gaze ruse în Germania. Şi companiile chineze investesc acolo, dar nu în megaproiecte, spun unii observatori, ci pentru a facilita importurile de gaze şi petrol ruseşti. Acest lucru ar putea semnala neîncrederea Beijingului în Moscova. Spre deosebire de Germania, până anul trecut dependentă de gazele ieftine ruse, pe care se baza pentru avantaje competitive pentru industria sa, China s-a asigurat că are şi alţi furnizori mari, cum ar fi Qatar. Cu această ţară, o companie chineză are un contract pe aproape 30 de ani. Reuters scrie că o altă companie chineză este pe cale să încheie un contract similar. China este prezentă şi în alte dictaturi. Zilele trecute preşedintele chinez Xi Jinping l-a primit la Beijing pe omologul iranian Ebrahim Raisi. Iranienii caută ajutor pentru ridicarea sancţiunilor impuse de Occident cu scopul de a opri Iranul să-şi construiască arme nucleare. Xi a promis „solidaritate“. Sancţiunile occidentale lovesc şi în companii chineze care importă petrol ieftin iranian, China fiind probabil singurul client pentru ţiţeiul Iranului. Există indicii că aceste importuri au ajuns la un nivel record. Cele două ţări au un acord de cooperare pe 25 de ani prin care China ar trebui să investească miliarde de dolari în sectorul petrolier iranian. Este foarte probabil ca investiţiile să fie încetinite de teama de sancţiuni. Iranul este printre primii cinci producători de petrol din lume şi nu are cui să vândă, de aici şi preţurile foarte mici de care beneficiază clientul său. Presa iraniană de opoziţie (cu sediul în Occident) scrie că acordul petrolier cu Iranul nu reprezintă decât un levier prin care China forţează mâna Arabiei Saudite, şi ea unul din cei mai mari exportatori de petrol şi gaze. China este, de asemenea, cel mai mare partener comercial al Iranului şi nu poate fi altfel deoarece petrolul iranian nu este tranzacţionat în bani, ci este schimbat pe produse chinezeşti. Aşa pot fi evitate blocadele aplicate de Occident tranzacţiilor financiare ale Iranului. O companie chineză deţine o participaţie importantă într-un proiect strategic de petrol iranian. De asemenea, pe măsură ce companiile americane de petrol se retrag din Irak, cele chineze avansează, şi încă puternic. De altfel, din punctul de vedere al industriei petrolului şi gazelor naturale, China este principalul beneficiar al războaielor duse de SUA şi aliaţii în Irak, nu americanii. Companiile chineze îşi construiesc şi îşi întăresc şi prezenţa în Afganistanul guvernat de talibani. Şi această ţară este bogată în resurse naturale, printre care petrol şi litiu.
