Business Internaţional

Record de falimente

17.02.2003, 00:00 6

Numarul cererilor de protectie impotriva falimentului depuse in Statele Unite a crescut pana la un nivel record in anul 2002, conform unei agentii administrative din cadrul sectorului judiciar american. Aceasta crestere s-a produs pe fondul scaderii generale a economiei si a unor conditii mai relaxate legate de contractarea de credite, ce au provocat din ce in ce mai multe probleme financiare.
Numarul persoanelor fizice si juridice ce au apelat la sustinerea instantelor in ceea ce priveste onorarea datoriilor a crescut cu 5,7% pana la 1,58 milioane cazuri, de la recordul anterior de 1,49 milioane inregistrat in 2001, conform unei declaratii a biroului administrativ al Curtilor Statelor Unite.
Numarul cererilor depuse de persoanele fizice a crescut, in timp ce cel al cererilor depuse de persoane juridice a scazut, a declarat agentia. Cererile venite din partea persoanelor fizice au reprezentat peste 97% din cazurile inregistrate in anul 2002. Numarul cazurilor de faliment din sectorul corporatist a scazut cu 1.559, sau 3,9%, in anul respectiv.
"Cred ca acest fapt va influenta in mod pozitiv economia," a declarat Jason Gold, avocat in cazurile de faliment.
Volumul total al falimentelor inregistrate in ultimele trei luni ale anului a scazut fata de trimestrul anterior.
Specialistii in falimente au declarat recent ca o relaxare a conditiilor legate de contractarea de credite, ritmul lent de dezvoltare a economiei americane si noua atitudine privind falimentul reprezinta factori ce au determinat un numar crescand de persoane sa ceara protectie.
Conform expertilor din acest domeniu, datoriile celor care au depus cereri de protectie impotriva falimentului se ridica la un nivel greu de imaginat cu zece ani in urma.
Conform acelorasi experti, o categorie din ce in ce mai extinsa de persoane fizice ce depun cerere de protectie impotriva falimentului este cea a persoanelor ce au un membru de familie suferind de o boala foarte grava.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24