Business Internaţional

Retailerul Marks & Spencer isi restrange activitatea ca sa nu aiba soarta rivalilor de la Woolworths

08.01.2009, 17:25 48

Compania britanica de retail Marks & Spencer, prezenta si pe piata din Romania, va efectua o serie de disponibilizari si va inchide o parte din magazine, in conditiile in care sectorul de retail este afectat puternic de recesiunea din Marea Britanie, scrie International Herald Tribune. Retailerul de renume, care comercializeaza imbracaminte, alimente si mobila, a anuntat o reducere a vanzarilor pentru al treilea trimestru din 2008 inferioara cifrei prognozate de analisti, insa intentioneaza sa inchida 27 de magazine si sa concedieze 1.230 de angajati in Marea Britanie. "Avand in vedere ca estimam un context economic plin de provocari, care se va prelungi pentru cel putin inca 12 luni, consideram ca am facut demersurile necesare pentru a mentine statutul companiei", a declarat Stuart Rose, directorul Marks & Spencer. Majorarea ratei somajului si prabusirea preturilor caselor afecteaza cheltuielile consumatorilor, determinand retailerii sa ofere discounturi colosale. Conditiile economice severe au cauzat deja falimentul unor companii celebre precum Waterford Wedgwood si Woolworths. Pe fondul recesiunii instalate anul trecut in Marea Britanie, Marks & Spencer a inceput sa acorde reduceri substantiale pentru articolele de imbracaminte si pentru alimente cu o luna inaintea Craciunului si a extins programul magazinelor pentru a atrage clienti.
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO