Business Internaţional

Reţeaua teroristă Stat Islamic susţine că a doborât un avion militar sirian

Reţeaua teroristă Stat Islamic susţine că a doborât...

Autor: Mediafax

14.07.2016, 16:50 71

Agenţia de ştiri Amaq, aparţinând organizaţiei teroriste Stat Islamic, a difuzat joi imagini cu fragmentele unui avion militar şi resturi umane. Amaq precizează că pilotul militar a murit în urma impactului.

Potrivit organizaţiei Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), avionul de vânătoare a fost doborât în zona Thardah, la cinci kilometri de aeroportul militar Deir al-Zor.

Organizaţia teroristă Stat Islamic deţine aproape în totalitate controlul asupra regiunii Deir al-Zor, situată în estul Siriei. Serviciile de securitate siriene deţin controlul asupra oraşului Deir al-Zor şi aeroportului militar din apropiere.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24