Business Internaţional

Reuters: Marea Britanie va pierde cel puţin 10.000 de posturi financiare în prima etapă post-Brexit

Reuters: Marea Britanie va pierde cel puţin 10.000 de...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

18.09.2017, 16:05 124

Oraşul german Frankfurt este principala destinaţie dorită pentru relocarea companiilor financiare din Marea Britanie, pe locul doi situându-se capitala Franţei, Paris.

Studiul a fost realizat de agenţia Reuters în intervalul 21 august-15 septembrie, prin intervievarea reprezentanţilor a 123 de firme active în domeniul serviciilor financiare. Este vorba de bănci, companii de asigurări şi firme de conversie valutară.

Aproape jumătate dintre reprezentanţii companiilor intervievate au declarat că vor transfera personal ori îşi vor restructura activităţile din cauza ieşirii Marii Britanii din UE, programată în martie 2019. Conform estimărilor oferite pe baza cifrelor oferite de 39 de companii, care au în total 350.000 de angajaţi, Marea Britanie va pierde în prima etapă post-Brexit cel puţin 10.000 de posturi. În prezent, în Marea Britanie sunt 1,1 milioane de angajaţi în domeniul financiar.

Guvernul Theresa May speră să menţină accesul la piaţa unică europeană post-Brexit, dar acest lucru va fi posibil doar prin menţinerea frontierelor deschise şi prin contribuţii la bugetul comunitar.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO