Business Internaţional

Revenire usoara a pietei imobiliare din SUA

27.08.2007, 17:09 11

Vanzarile de case noi din Statele Unite au crescut in mod surprinzator in iulie, ceea ce naste sperante ca economia americana isi va reveni relativ repede dupa criza ipotecara ce afecteaza Wall Street-ul, scrie International Herald Tribune. Departamentul de Comert al Statelor Unite a anuntat ca vanzarile de case noi au crescut cu 2,8% in iulie, dupa ce inregistrasera o scadere de aproape 4% cu o luna in urma. Astfel, numarul tranzactiilor a atins valoarea de 870.000 de unitati. In acelasi timp, si numarul comenzilor primite de fabricile din SUA a inregistrat o crestere de 5,9% in iulie, cel mai mare ritm de crestere din ultimele zece luni. Ambele rapoarte au depasit nivelul estimarile analistilor economici, acestia asteptandu-se ca vanzarile de imobile sa scada, iar totalul comenzilor sa nu inregistreze o crestere mai mare de un procent. Cu toate acestea, numarul tranzactiilor imobiliare realizate in luna iulie este cu 10,2% mai mic decat valoarea inregistrata in aceeasi luna a anului trecut. Analistii firmei de forecasting Global Insight sunt de parere ca vanzarile imobiliare vor inregistra o crestere mai mica in trimestrul al treilea al acestui an si au redus previziunile privind cresterea anuala a vanzarilor de case noi de la 2,1% la 1,9%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO