Business Internaţional

Rusia a trimis nave, avioane militare şi personal în Siria, pentru a ajuta regimul Bashar Al-Assad

Rusia a trimis nave, avioane militare şi personal în...

Autor: Mihai Draghici

09.09.2015, 19:33 383

Potrivit unor oficiali americani care au preferat să păstreze anonimatul, Rusia a trimis în ultimele 48 de ore două nave la bordul cărora erau blindate, avioane de vânătoare şi un număr limitat de militari.

"Intenţiile Rusiei în Siria rămân neclare", a afirmat un oficial american, explicând că nu este exclusă posibilitatea ca Moscova să pregătească terenul pentru lansarea unei ofensive antiinsurgente pentru a ajuta regimul Bashar al-Assad.

Alianţa Nord-Atlantică a exprimat preocupare că Rusia ar putea trimite armament Siriei. "Da, sunt sunt foarte preocupat de informaţiile potrivit cărora Rusia ar fi trimis personal militar şi avioane în Siria", a declarat Jens Stoltenberg, secretarul general NATO. "Orice formă de susţinere militară acordată regimului Bashar al-Assad poate conduce la escaladarea conflictului", a avertizat oficialul NATO.

Rusia este unul dintre principalii aliaţi ai preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad.

Siria se confruntă, începând din martie 2012, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 220.000 de morţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO