Business Internaţional

Rusia şi SUA se acuză reciproc după un incident între două avioane militare deasupra Mării Negre

Rusia şi SUA se acuză reciproc după un incident între...

Autor: Mihai Draghici, Mediafax

28.11.2017, 14:48 264

Un avion rus de tip Suhoi-30 a fost trimis sâmbătă să intercepteze o aeronavă americană de recunoaştere în spaţiul internaţional aflat deasupra Mării Negre. "Pe 25 noiembrie, sistemele ruse de monitorizare a spaţiului aerian au depistat o ţintă în zona internaţională a Mării Negre care se apropia de frontiera de stat a Rusiei cu mare viteză. Un avion Suhoi-30 a fost trimis pentru interceptare. Avionul de vânătoare rus s-a apropiat de ţinta aeriană şi a identificat-o drept un avion american de recunoaştere de tip P-8A Poseidon", a comunicat Districtul militar sudic din Rusia, citat de site-ul agenţiei Tass.

"După ce a fost identificat, avionul de recunoaştere american a schimbat ruta, îndepărtându-se de spaţiul aerian rus. Avionul de vânătoare rus a revenit în siguranţă la bază", a precizat Districtul militar sudic.

La rândul său, un purtător de cuvânt al Pentagonului, Michelle Baldanza, a declarat pentru CNN că avionul american a fost permanent în spaţiul internaţional şi nu a făcut nicio manevră care să genereze o "interceptare nesigură". Potrivit oficialului american, avionul Suhoi-30 a trecut prin faţa avionului american la distanţă mică. Din această cauză, avionul american a fost nevoit să efectueze o manevră bruscă, soldată cu "turbulenţe". "Situaţia s-ar fi putut solda cu rănirea gravă a membrilor ambelor echipaje", susţine reprezentantul Pentagonului.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels