Business Internaţional

Scenariul tragediei grecesti: Grecia, copilul-problema al Europei, s-a jucat cu focul inca de cand a facut primii pasi in zona euro

Scenariul tragediei grecesti: Grecia, copilul-problema al Europei, s-a jucat cu focul inca de cand a facut primii pasi in zona euro
17.02.2010, 23:10 159

Guvernul de la Atena trebuie sa actioneze contracronometrupentru a-si multumi partenerii europeni si pentru a demonstra capoate tine sub control fraiele propriei economii.

Dar in conditiile in care problemele Greciei provin chiar dinstructura de baza a economiei, aceasta fiind una dintre cele maiinchise din Europa, cu unul dintre cele mai reduse niveluri aleinvestitiilor straine directe per capita de pe continent, masurilepe care guvernul le-a anuntat pana acum nu vor avea efect decat petermen scurt.

Desi guvernul condus de prim-ministrul George Papandreou apropus o serie de masuri de austeritate care au transformat taraintr-un vulcan, strazile Atenei fiind impanzite de protestatari,acestea sunt insuficiente, potrivit specialistilor si autoritatiloreuropene.

La sfarsitul anului trecut autoritatile anuntau reducerea cu 10%a salariilor din sectorul public in 2010, aplicarea unei reguli detipul 5:1 in sectorul public, potrivit careia se va angaja osingura persoana pentru fiecare cinci pensionate incepand cu 2011,rezilierea unui numar mare de contracte pe termen scurt dinsectorul public si majorarea taxelor si accizelor la alcool situtun.

Nu se vede decat varful aisbergului?

Daca planul guvernamental anticriza a fost primit cu reticentade investitori, de agentiile de rating si de celelalte state membreale zonei euro, multi angajati din sectorul public au inceput dejasa iasa in strada sa protesteze pentru a-si manifesta nemultumirea,chiar daca, conform unor sondaje de opinie, majoritatea populatieieste de acord ca sunt necesare masuri de austeritate pentru ascoate economia din groapa. Angajatii din sectorul public sifermierii greci au fost "rasfatati" de guvernele anterioare, care,de teama unor noi proteste, le indeplinea dorintele pe bandarulanta.

In sectorul public varsta de pensionare este de 58 de ani, inconditiile in care media europeana este de 61 de ani, iar inGermania limita este 67 de ani. Acesta este unul dintre motivelepentru care cancelarul german Angela Merkel a fost atat dereticenta in a da o mana de ajutor statului elen.

Din rau in mai rau

Toti ochii sunt atintiti asupra Greciei, si asta nu doar dincauza situatiei economice dificile, ci si din cauza noilorscandaluri in care este implicat statul elen. La inceputul anului,autoritatile de la Bruxelles au lansat acuzatia ca Grecia afalsificat timp de mai multi ani datele statistice. ComisiaEuropeana anunta ca atat cifrele referitoare la deficitul bugetar,cat si cele referitoare la datoria publica prezentau situatiaintr-o lumina mai buna decat in realitate. Autoritatile europene auanuntat ca vor lansa o ancheta in acest sens, pentru a clarificasituatia.

Inainte ca apele sa se calmeze, a izbucnit insa o noua furtuna.A iesit la iveala ca Grecia utiliza derivate financiare pentru aascunde valoarea reala a deficitului bugetar. La scurt timp dupaaderarea la zona euro statul elen a apelat la Goldman Sachs pentrua obtine 1 mld. dolari printr-un swap al unei datorii de 10 mld.dolari, a declarat recent Christoforos Sardelis, seful Agentiei deManagement al Datoriei Publice la momentul respectiv.

Cum a inceput totul

Problemele Greciei dateaza de mult timp se pare, insa au iesitla lumina abia in luna octombrie, cand noul guvern instalat aanuntat ca deficitul bugetar pe 2009 va ajunge la 12,7% din PIB,mult peste estimarile fostului guvern. Mai mult, datoria publica vafi la 113% din PIB, un nivel alarmant.

Declaratiile au declansat o reactie in lant si la sfarsitullunii octombrie, agentia Moody's a avertizat Grecia ca existaposibilitatea unei retrogradari a ratingului, la putin timp dupa ceFitch a facut acest lucru. Standard&Poor's a redus la randulsau ratingul de tara la A- in ianuarie, cel mai redus nivel dinzona euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO