Business Internaţional

Seul: Regimul nord-coreean a efectuat un nou test balistic, care însă a eşuat

Seul: Regimul nord-coreean a efectuat un nou test...

Autor: Mircea Olteanu

22.03.2017, 10:00 73

Autorităţile militare americane au comunicat că a fost detectată lansarea unei rachete, însă se pare că aceasta a explodat la câteva secunde după decolare.

Testul a fost efectuat în zona oraşul Wonsan din estul ţării şi pare să reprezinte răspunsul regimului de la Phenian la exerciţiile militare anuale desfăşurate de forţele americane şi sud-coreene.

Ministerul Apărării de la Seul a transmis că analizează în continuare evenimentul pentru a colecta mai multe date.

Agenţia sud-coreeană de ştiri Yonhap a relatat că racheta ar fi explodat la scurt timp după lansare şi nu a atins altitudinea necesară pentru a fi detectată de radarele sud-coreene.

În cursul vizitei sale în Japonia, Coreea de Sud şi China, secretarul american de Stat, Rex Tillerson, a discutat cu oficialii din aceste ţări despre ameninţarea reprezentată de regimul de la Phenian, indicând că Statele Unite au în calcul inclusiv opţiunea militară în cazul în care Coreea de Nord ameninţă Coreea de Sud sau forţele militare americane din zonă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24