Business Internaţional

Shell vinde o companie de electricitate pentru trei miliarde de euro

13.10.2004, 00:00 15

Royal Dutch/Shell, a treia companie petroliera din lume ca marime, vinde compania de electricitate InterGen, la care detine 68% din titluri, in cadrul unei strategii de concentrare pe activitatile de explorare si productie a titeiului.
InterGen, evaluata la trei miliarde de dolari, gestioneaza, in 12 tari, centrale electrice cu o capacitate totala de 16.200 megavati. Unele dintre centrale sunt detinute in parteneriat cu alte companii.
Surse apropiate tranzactiei au declarat ca Shell si firma americana de constructii Bechtel, care detine restul actiunilor InterGen, incearca sa vanda compania cat mai rapid si intr-o singura etapa. De asemenea, cea mai probabila varianta este ca vanzarea sa nu se produca catre un cumparator strategic. Activele in cauza nu ar fi prea atractive pentru acesta din urma din cauza legislatiei anti-trust.
Shell ia, de asemenea, in calcul, vanzarea operatiunilor sale de productie a gazului petrolier lichefiat (GPL), evaluate de analisti la doua miliarde euro.
Conform unui articol din cotidianul Financial Times, printre grupurile interesate de divizia de GPL se numara Goldman Sachs, Kohlberg si Kravitz Roberts.
Anterior, conducerea Shell a anuntat ca va restructura compania, prin vanzarea, pana in 2012, a unor active in valoare de 10-12 miliarde dolari si prin identificarea unor centre de productie, pentru a recastiga increderea investitorilor dupa scandalul produs de reevaluarea in jos a rezervelor.
Unii analisti au declarat ca vanzarea InterGen va creste profitabilitatea grupului, pentru ca rezultatele companiei de electricitate sunt inferioare celor obtinute din activitatile de petrol si gaze naturale.
Printre potentialii cumparatori se numara si companiile J-Power si Tokyo Electric Power, care se orienteaza spre pietele externe in urma cresterii lente a activitatii in Japonia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO