Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

AFP/Mediafax Foto

Autor: Radu Bostan, Marius Oncu

14.12.2012, 00:01 84

Marea Britanie a revocat moratoriul împotriva explorării gazelor de şist, dorind să compenseze scăderea producţiei interne de gaze naturale şi să imite succesul Statelor Unite în acest domeniu, scrie Thomson Reuters. "Sunt în principiu pregătit să aprob noi propuneri pentru extragerea gazelor de şist dacă sunt obţinute toate celelalte permise şi autorizaţii", a afirmat ministrul britanic al energiei, Edward Davey. Unda verde pentru fracturarea hidraulică, tehnologia folosită pentru a extrage gazele captive în rocile sedimentare, vine la un an şi jumătate după ce aceasta a fost interzisă în urma unor cutremure uşoare la o arie de sondare. Companiile interesate de această resursă va trebui însă să se conformeze unor reguli mai stricte, care prevăd, între altele, evaluarea riscului seismic şi instalarea unor dispozitive care să oprească automat operaţiunile în anumite condiţii. Rezervele britanice de gaze de şist sunt estimate la 150 miliarde de metri cubi, suficient pentru a acoperi consumul naţional timp de un an şi jumătate. În prezent doar compania Cuadrilla Resources deţine licenţă pentru explorarea gazelor de şist în Marea Britanie. Radu Bostan

Grupul francez Renault a vândut ieri, printr-o ofertă privată, o participaţie de 6,5% la producătorul suedez de camioane Volvo, pentru 12,8 miliarde de coroane suedeze (1,5 miliarde de euro), fondurile urmând să fie folosite pentru reducerea datoriilor şi investiţii în Franţa, Rusia şi China. În 2010, Renault cedase o participaţie de 14,5% la Volvo. "Ceea ce vrea să ştie acum piaţa este dacă Renault va cheltui bani pe pierderi. Modul pozitiv de a interpreta această tranzacţie este să spunem că vor folosi fondurile pentru reducerea îndatorării, iar cel negativ ar fi utilizarea banilor pentru a susţine operaţiuni nerentabile", a declarat Philippe Houchois, analist la UBS Londra, citat de Bloomberg. Producătorul francez este ultimul constructor auto care ia măsuri pentru a-şi consolida situaţia financiară ca urmare a aşteptărilor ca piaţa europeană să se îndrepte către cea mai mare scădere din ultimii 19 ani. Marius Oncu

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO