Business Internaţional

Ştiri pe scurt business international

Autor: Bogdan Cojocaru

27.03.2013, 00:00 77

Staţiunile de pe litoralul Spaniei, ţară puternic afectată de criza datoriilor şi zona euro şi de şomaj, au cele mai mici preţuri dintre cele mai populare destinaţii turistice ale lumii, potrivit unui barometru al costurilor realizat de Post Office Worldwide, scrie agenţia Novinite. Pe locul doi se plasează Sri Lanka, iar pe trei Cehia. România nu figurează în acest clasament, care cuprinde 42 de destinaţii. Bulgaria se plasează pe poziţia a şasea, în coborâre cu două trepte faţă de ediţia de anul trecut. Clasamentul a fost realizat având în vedere preţurile unor produse populare, precum berea locală, vinul, apa minerală şi crema de soare. Pentru Bulgaria au fost incluse în calcul preţurile din cea mai mare staţiune litorală a ţării, Sunny Beach.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels