Business Internaţional

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Ştiri pe scurt din Europa de Est

Autor: Bogdan Cojocaru, Marius Oncu, Anca Dumitrescu

31.07.2013, 21:13 54

Exporturile Poloniei au crescut anul trecut cu aproape 5%, la echivalentul a 143,5 miliarde euro, în timp ce importurile au avansat cu doar 1%, scrie The Warsaw Business Journal. Importurile au totalizat 154 miliarde euro, potrivit datelor Biroului Central de Statistică. Exporturile de produse agricole şi alimentare au înregistrat cea mai mare creştere, de 17,5%, la 18 miliarde euro. Pentru această categorie, importurile au urcat cu 7,4%, la 4,3 miliarde euro. Situaţia s-a îmbunătăţit, de asemenea, pentru segmentul produselor chimice. Aici vânzările în străinătate au urcat cu 6,3%, iar importurile au coborât cu 1,2%. Bogdan Cojocaru

Preşedintele consiliului de directori al Gazprom, monopolul rus al exporturilor de gaze naturale, a cumpărat pentru prima dată acţiuni ale grupului, titlurile valorând 29,7 milioane ruble (905.000 dolari), scrie Ria Novosti. Viktor Zubkov (foto), în vârstă de 71 de ani, a fost premier al Rusiei în perioada 2007-2008 şi a ocupat funcţia de premier adjunct între 2008 şi 2012. Participaţia cumpărată de el reprezintă 0,000987 din acţiunile Gazprom. Zubkov este preşedintele consiliului director din 2008. Bogdan Cojocaru

Programul financiar pentru Grecia, alimentat din împrumuturi de la statele zonei euro şi FMI, trebuie suplimentat cu 11 miliarde euro până la sfârşitul anului 2015, a avertizat FMI, menţionând că necesarul de finanţare ar putea fi mai mare dacă estimările privind economia se dovedesc prea optimiste. Grecia are un deficit de finanţare de 4,4 miliarde de euro pentru anul următor şi de încă 6,5 miliarde de euro pentru 2015, potrivit unui raport al FMI, citat de cotidianul Wall Street Journal. Statul elen ar putea avea nevoie de şi mai mulţi bani dacă economia ţării va avea o evoluţie mai slabă decât estimează FMI sau dacă guvernul nu-şi atinge ţintele de venituri din programul de privatizări, a declarat şeful misiunii FMI în Grecia, Poul Thomsen. "Există în mod cert riscuri privind prognoza economică pentru anul următor. Presupunerea privind o recuperare graduală se bazează pe aşteptarea unei reveniri a consumului şi investiţiilor, precum şi pe implementarea susţinută a politicilor şi pe susţinerea politică amplă a programului", a spus el. Marius Oncu

Vânzările de retail din Germania au scăzut în mod neaşteptat în iunie, din cauza ploilor care i-au ţinut pe germani în case, în timp ce francezii au cheltuit mai puţin pentru energie şi alimente, potrivit datelor birourilor de statistică din cele două ţări, care au surprins analiştii. În Germania, cea mai mare economie europeană, vânzările de retail au scăzut cu 1,5% în iunie faţă de luna anterioară şi au anulat integral creşterile din aprilie şi mai, marcând cel mai mare declin lunar după decembrie 2012. Datele sunt ajustate la inflaţie, scrie MarketWatch. Rezultatul slab pune în încurcătură analiştii, care anticipează că piaţa solidă a muncii şi încrederea în creştere a populaţiei în economie vor stimula vânzările de retail. Ministrul german al economiei, Philipp Roesler, a declarat marţi că „consumul privat rămâne un pilon de bază care va asigura accelerarea creşterii economice pe parcursul anului“. Faţă de iulie 2012, vânzările de retail au coborât cu 2,8%. Biroul de statistică a precizat totuşi că în luna iunie a acestui an a fost o zi lucrătoare mai puţin faţă de iunie 2012.  Marius Oncu

Fostul şef al FMI Dominique Strauss-Kahn a declarat miercuri, în Rusia, că politica este de domeniul trecutului şi că vrea să se dedice noilor sale funcţii de consultant economic, scrie AFP. El a comentat la postul de televiziune Rossia 24 situaţia economiei mondiale şi scandalul Snowden. „Pentru mine, politica aparţine trecutului. În prezent ofer consultanţă guvernelor şi companiilor mari din numeroase ţări din toate colţurile lumii, în Rusia, Africa, America Latină“, a explicat Strauss-Kahn. El a răspuns întrebărilor adresate de Rossia 24 şi agenţia Itar-Tass în legătură cu arestarea sa la New York în 2011, în urma acuzaţiilor de natură sexuală aduse de o cameristă a hotelului Sofitel, şi cu ambiţiile sale prezidenţiale de la momentul respectiv. Fostul prezidenţiabil socialist francez a fost numit în această lună în consiliile de supraveghere a două instituţii financiare la care statul rus este acţionar majoritar, respectiv Fondul Rus pentru Investiţii Directe (RDIF) şi Banca Rusă pentru Dezvoltarea Regiunilor (BFDR), controlată de grupul petrolier Rosneft. „Şefii acestor companii consideră utile cunoştinţele mele, iar munca mi se potriveşte. Consider că toate forţele economice trebuie să colaboreze“, a spus Strauss-Kahn. Anca Dumitrescu

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 1.08.2013

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO