Business Internaţional

Succesul noului Fiat 500 arata ca modelele clasice revin puternic pe piata auto

09.11.2007, 18:04 37

Cu toate ca pentru unii pot fi prost proiectate si prea scumpe, se pare ca toata lumea este innebunita dupa masinile retro. In special producatori de autoturisme, carora le cresc veniturile de pe urma vanzarii modelelor clasice, de prin anii '60, un succes de acest gen fiind modelul Fiat 500, scrie publicatia germana Spiegel.
Faimoasa dragoste germana pentru toate produsele italiene se datoreaza faptului ca cele doua natiuni niciodata n-au reusit sa se inteleaga reciproc. Acum producatorul de autoturisme Fiat a impins aceasta neintelegere lingvistica la un alt nivel cu noua sa campanie publicitara pentru ultima versiune a modelului Fiat 500, prin care spera ca masina italiana sa patrunda pe piata germana cat mai repede. Cu noul slogan "You are. We car", se pare ca producatorul italian nu are cum sa nu-si faca fani printre germani.
Forma noului model seamana extrem de mult cu cea a originalului Fiat 500, care a fost lansat pentru prima data in 1957. Fiind proiectat ca un simbol pentru mobilitatea minimalista mediteraneeana, modelul Fiat 500 a depasit de mult doar acest statut, devenind un model de autoturism arhetip.
Noul model Cinquecento (500) a reusit insa cu succes sa imbine vechiul stil clasic italian cu conceptiile moderne ale companiei. Dupa ce compania italiana a trecut iarasi pe profit, sub conducerea noului CEO, Sergio Marchionne, un director executiv fara experienta in domeniul industriei auto, modelul Cinquecento a devenit un brand important contribuind la imbunatatirea imaginii companiei.
Iar relansarea noului model Fiat 500 este cu adevarat un succes. Importatorul Fiat din Germania a raportat cereri de peste 3.000 de unitati Fiat 500, care nici macar nu este disponibil la vanzare inca in Germania. De fapt, intreaga productie a modelului Fiat 500 pentru anul 2007 a fost epuizata. Manfred Kantner, directorul executiv al Fiat Germania, este de parere ca pentru anul 2008 se vor vinde peste 15.000 de unitati Fiat 500. Iar Germania nu este singura tara unde Cinquecento are mare cautare. In Italia si Franta, spre exemplu, unde modelul a fost introdus pentru prima data in aceasta vara, au fost vandute peste 80.000 de unitati.
Fiat deja a inregistrat peste 7 milioane de vizitatori pe pagina de internet creata special pentru noul Fiat, www.fiat500.com. Fanii de peste tot din lume au putut contribui la crearea noii mascote a Fiat 500, aceasta purtand numele de Dante, fiind protagonista chiar si a catorva clipuri publicitare.
Sunt semne clare ca Fiat ar putea avea acelasi succes cu lansarea noului Fiat 500, pe care si BWM l-a avut cand a lansat noua serie de Mini Cooper in 2001. Marca Mini Cooper aproape ca ajunsese in pragul falimentului dupa preluarea de catre compania britanica Rover. La acea vreme, chiar si directorii executivi ai companiei germane au subestimat potentialul de piata pe care seria Mini il avea. Vanzarile anuale au atins in 2005 nivelul de 200.000 de unitati.
Succesul pe care seria Mini l-a inregistrat a fost cu atat mai mare cu cat BMW nu scotea la vanzare un autoturism care chiar sa merite sa fie achizitionat cu sume cuprinse intre 15.000 de euro si 30.000 de euro. Primele Mini aveau o multime de probleme de calitate si erau dotate cu motoare depasite din punctul de vedere al performatelor comparativ cu consumul de combustibil, precum si cutia de vizite care era extrem de greu de manevrat. Abia dupa ce BMW a reusit sa scoata a doua serie Mini Cooper, modelul a fost imbunatatit din punct de vedere tehnic, insa tot designul reprezenta principala caracteristica in ordinea prioritatilor cumparatorilor.
Un alt exemplu il reprezinta modelul New Beetle, al producatorului german Volskwagen. Acesta a fost extrem de popular, in special in Statele Unite, si cu toate ca avea un pret de achizitie destul de ridicat, aproximativ 17.000 de euro, pana la ora actuala modelul a fost vandut in peste un milion de unitati in intreaga lume.
Cu toate ca forma initiala a modelului a fost proiectata pentru amplasarea motorului in spate, noul model New Beetle a fost proiectat pe platforma modelului Volskwagen Golf, cu amplasarea motorului in partea din fata. Conform criticilor, bordul masinii arata efectiv ca un mare platou din plastic, scaunul soferului se afla exact la jumatatea masinii, fiind mult prea in spate, proportiile nefiind deloc respectate. Cu toate acestea, New Beetle a fost un succes.
Si Fiat s-a confruntat cu aceeasi problema, insa a reusit sa gaseasca o solutie mai eficienta. Modelul original Fiat 500 a fost proiectat pentru amplasarea motorului in spate, insa noua versiune a acestuia a fost proiectata pe platforma modelului Fiat Panda, cu amplasarea motorului in fata, aceasta fiind singura solutie pentru productia modelului la un pret rezonabil. Insa producatorul italian a reusit sa incorporeze mai bine motorul in vechea caroserie a Fiat, proportiile dintre exteriorul si interiorul masinii fiind unele reusite.
Multe din elementele de design ale noului model Fiat 500 reprezinta o copie fidela a celor mai mici detalii ale vechiului Fiat. Bandourile din plastic de pe portiere, in aceeasi culoare cu caroseria, aduc aminte de bandourile din metal cu care a fost echipat pentru prima data, in '57 modelul Cinquecento. Din punctul de vedere al dotarilor tehnice, noul model nu seamana deloc cu originalul. Modelul original era echipat cu un motor de doar 13 CP, atingand o viteza maxima de doar 90 km/ora, iar in caz de accident oferea aceeasi protectie pe care o ofera un scuter.
Noua versiune este echipata cu un motor de 100 CP, atingand o viteza maxima aproape dubla fata de modelul din '57. De asemenea, este echipat cu 7 airbag-uri, acesta fiind cotat cu cel mai inalt grad de siguranta conform clasificatiilor testului european EuroNCAP.
Pentru Fiat, aceste performante reprezinta un atu pentru toti cumparatorii interesati de acest model. Iar prin introducerea acestui nou model Fiat spera ca imaginea companiei sa fie imbunatatita, iar lumea sa inceapa sa se gandeasca la Fiat ca la un producator de autoturisme de cea mai buna calitate. Facand comparatie cu industria calculatoarelor, Marchionne a declarat ca vrea ca Fiat sa urmeze exemplul companiei Apple, iar modelul Cinquecento reprezinta "iPod-ul" lor.
Si la fel ca si iPod, noul model Fiat 500 nu este deloc ieftin. Pretul de achizitie al masinii pleaca de la 10.500 de euro, fiind cu aproximativ 1.000 de euro mai scump decat modelul Panda, care este echipat cu aceleasi dotari tehnice ca si Fiat 500. Ambele modele sunt fabricate pe aceeasi linie de productie din Katowice, Polonia, unde Fiat spera ca in viitorul apropiat sa inceapa si asamblarea modelui Ford Ka. Dat fiind faptul ca pentru masinile mici rata de profitabilitate este extrem de mica, asemenea fuziuni la nivelul platformelor de productie nu este ceva neobisnuit. Cu toate ca uzina de asamblare se afla in Polonia si nu in Italia, Fiat nu crede ca din aceasta cauza cultul Fiat 500 ca masina italieneasca va avea de suferit. Pana la urma si Porsche este asamblat in Finlanda.
Din punctul de vedere al calitatii asamblarii, fabricarea modelului in Polonia este cel mai bun lucru care i se putea intampla producatorului italian, linia de productie de la Tychy fiind la cele mai ridicate standarde de calitate impuse de Uniunea Europeana.
Specificatiile tehnice le intrec de departe pe cele ale altor modele din clasa subcompact. Toate motoarele sunt dotate cu filtre pentru particule, iar sistemul antiderapare ESP este disponibil pentru toate modelele. Anul viitor producatorul italian doreste sa echipeze modelele cu un motor de 130 CP.
Fiat de asemenea mai ofera echiparea modelului cu o gama practic nelimitata de accesorii. Fanii modelului Cinquecento pot sa-si vopseasca masina in ce culori doresc, sau chiar in culorile drapelului italian, sau pot chiar sa-si instaleze un sistem odorizant electronic. Potrivit companiei italiene, noul Fiat 500 poate fi disponibil in peste 549.936 de versiuni. Insa indiferent cat de atractiv este noul Fiat 50, sloganul noii campanii publicitare, "You are. We car" este cat se poate de nepotrivit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO